Tulpina britanică, între 30% şi 100% mai ucigătoare!

Varianta mai infecțioasă de coronavirus ce s-a răspândit în lume după ce a fost descoperită anul trecut în Marea Britanie este între 30% și 100% mai mortală decât tulpinile predominante anterioare, au spus miercuri cercetători citați de Reuters.

Într-un studiu ce a comparat rata mortalității printre britanicii infectați cu noua variantă de Sars-Cov-2 (cunoscută ca B.1.1.7) față de cei infectați cu alte tulpini ale virusului ce provoacă Covid-19, oamenii de știință spun că noua variantă are o rată a mortalității „semnificativ mai mare”.

S-a extins în 100 de ţări

Tulpina B.1.1.7 a fost descoperită în Regatul Unit în septembrie 2020 și, de atunci, a fost consemnată în peste 100 de țări.

CITEŞTE ŞI: ŞOC. Tulpina sud africană a ajuns în România! Vaccinurile nu sunt eficiente

Aceasta are 23 de mutații în codul genetic – un număr destul de mare – iar unele dintre ele o fac să se răspândească mai ușor. Cercetătorii estimează că este cu 40-70% mai transmisibilă decât variantele care circulau până atunci.

Ameninţare serioasă

În noul studiu britanic, publicat miercuri în British Medical Journal, infecțiile cu noua variantă au dus la 227 de decese într-un eșantion de 54.906 pacienți cu Covid-19, comparativ cu 141 într-un eșantion de aceeași mărime cu pacienți infectați cu alte tulpini.

„Dacă ținem cont și de abilitatea sa de a se răspândi rapid, acest lucru face ca B.1.1.7 să fie o amenințare care trebuie luată în serios”, a spus Robert Challen, cercetător la Exeter University și unul dintre cei doi cercetători principali ai studiului.

Experții indepenți care au evaluat studiul spun că acesta vine în completarea dovezilor preliminare ce făceau o legătură între varianta B.1.1.7 și riscul crescut de deces din cauza Covid-19.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.