Sute de persoane la coada de la Maratonul vaccinării din Capitală

Maratonul vaccinării a început de astăzi și în București: la Sala Palatului și Biblioteca Națională sunt deschise 50 de fluxuri de vaccinare cu serul Pfizer.

Între artiștii care susțin reprezentanții la maratonul din București este și violonistul Alexandru Tomescu.

Peste 500 de oameni așteaptă la cozi la Sala Palatului și la Biblioteca Națională, unde vineri la ora 16.00 a început Maratonul vaccinării, care se va încheia luni la ora 8.00. Cei care vor să se vaccineze împotriva COVID nu au nevoie de programare, iar vaccinul folosit va fi Pfizer.

La Sala Palatului au fost amenajate 40 de cabinete de vaccinare, iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete. Câteva sute de oameni erau la coadă la ora 16.00, când a început Maratonul vaccinării, atât la Sala Palatului, cât și la Biblioteca Națională.

1.200 de voluntari

În Maratonul Vaccinării, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie București, sunt implicați 1.200 de voluntari – 260 de medici, 300 de asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.

CITEŞTI ŞI: București: Azi începe maratonul vaccinării fără programare anti-COVID timp de 4 zile

Până luni, la ora 8.00, oricine vrea să se vaccineze anti-COVID o poate face fără programare, fiind necesară doar cartea de identitate.

„Asigurăm o vaccinare timp de 24 de ore din 24 în cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curăţenie, în cele două locaţii – la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, şi la Biblioteca Naţională, unde sunt zece cabinete. În total, 50 de fluxuri de vaccinare, operate de circa 1.200 de voluntari. Sunt voluntari, nu sunt plătiţi. Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din Bucureşti, de Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti, având ajutor de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi ajutor din partea DSP”, declara rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga.

El spunea că dacă luni, la ora 8.00, vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate.

La Sala Palatului a fost organizat și un studio video, de la care se vor face transmisiuni live, iar purtători de cuvânt vor fi medici din diferite domenii, care vor oferi informații despre vaccinarea anti-COVID.

Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii, vineri, sâmbătă și duminică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.