Se fac probe la trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Basarab. Nu a mai funcţionat de anul trecut

0
94

O echipă de muncitori de la Tzssen Krupp a făcut miercuri probe de funcţionare la trotuarul rulant care face legătura între Gara de Nord şi Gara Basarab şi care nu a mai funcţionat de aproape doi ani de zile.

După cum se poate observa din imaginea alăturată, surprinsă de reporterul Cetateanul.net, un muncitor al firmei menţionate testează un segment al benzii transportoare, care a fost pus în funcţiune după ce au fost măturate mucurile de ţigară.

Trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Gara Basarab, care are o lungime de 240 de metri și poate transporta pe oră aproximativ 6.000 de persoane, a costat aproximativ 11 milioane de lei. Este compus din șase benzi rulante, câte trei pe sens, fiecare având o lungime de 80 de metri. Are o viteză de 0,5 metri pe secundă și senzori pentru pasageri. Investiția include și celelalte amenajări, respectiv lifturile sau vestibulul de intrare în stațiile de tramvai de pe Pasajul Basarab.

Pe 3 noiembrie 2013, când a fost pus în funcţiune, primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu, spunea că are un consum redus de energie. „Consumul de energie va costa mult mai puțin decât costă lumina pe artere necirculate între ora 2,00 noaptea și 6,00 dimineața”, spunea Oprescu.

El declara că a făcut pentru locuitorii din zonă și o parcare, pentru că aceștia, în urma lucrărilor efectuate în acea perioadă, duceau lipsă de așa ceva. „Vizavi este o parcare pe care o s-o folosim pentru locuitorii din bloc, așa cum le-am promis, pentru că ei nu mai au cum să oprească, să poată să-și lase mașinile, iar în momentul acesta metroul, trenul și tramvaiul îmi aduc aminte de răutățile alea cu <facem stație de tramvai pe pod. Cine a mai pomenit?>. Uite că a pomenit, pentru că în momentul acesta tramvaiul care parcurge inelul principal, tramvaiul 1, este funcțional împreună cu metroul, cu Gara de Nord și cu trenul”, a spus Oprescu.

CITEŞTE şi Primăria face economie la curent. Trotuarul rulant de la Gara de Nord nu mai merge de două săptămâni

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*