Primăria face economie la curent. Trotuarul rulant de la Gara de Nord nu mai merge de două săptămâni

Trotuarul rulant care face legătura între Gara Basarab şi Gara de Nord, aflat în administrarea Primăriei Capitalei, nu mai funcţionează de două săptămâni.

În timp ce Primăria face economie la energie electrică şi nu pune în mişcare trotuarul rulant, călătorii care vor să ajungă de la Gara Basarab la Gara de Nord sunt nevoiţi să străbată la pas, cu paporniţe sau trollere, peronul de la linia 1.

Trotuarul rulant, care are o lungime de 240 de metri și poate transporta pe oră aproximativ 6.000 de persoane, a costat aproximativ 11 milioane de lei. Este compus din șase benzi rulante, câte trei pe sens, fiecare având o lungime de 80 de metri. Are o viteză de 0,5 metri pe secundă și senzori pentru pasageri. Investiția include și celelalte amenajări, respectiv lifturile sau vestibulul de intrare în stațiile de tramvai de pe Pasajul Basarab.

Pe 3 noiembrie 2013, când a fost pus în funcţiune, primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu, spunea că are un consum redus de energie. „Consumul de energie va costa mult mai puțin decât costă lumina pe artere necirculate între ora 2,00 noaptea și 6,00 dimineața”, spunea Oprescu.

El declara că a făcut pentru locuitorii din zonă și o parcare, pentru că aceștia, în urma lucrărilor efectuate în acea perioadă, duceau lipsă de așa ceva. „Vizavi este o parcare pe care o s-o folosim pentru locuitorii din bloc, așa cum le-am promis, pentru că ei nu mai au cum să oprească, să poată să-și lase mașinile, iar în momentul acesta metroul, trenul și tramvaiul îmi aduc aminte de răutățile alea cu <facem stație de tramvai pe pod. Cine a mai pomenit?>. Uite că a pomenit, pentru că în momentul acesta tramvaiul care parcurge inelul principal, tramvaiul 1, este funcțional împreună cu metroul, cu Gara de Nord și cu trenul”, a spus Oprescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.