Robert Negoiţă, interzis de Ciolacu în cursa pentru Primăria Capitalei

Primăria Sectorului 3
Robert Negoiță, actorul principal din filmul „A fi sau a nu fi Covid în Primăria Sectorului 3”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 19 aprilie, că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat foarte bun al alianţei PSD – PNL la Primăria Sectorului 3 şi aşa va rămâne.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu vrea reorganizarea MAE: Acum 20 de ani în Dubai veneau doi români, între timp vin 100.000!

Prim-ministrul a fost întrebat, în timpul vizitei sale în Emiratele Arabe Unite, dacă Robert Negoiţă îl va înlocui pe Cătălin Cîrstoiu şi va deveni candidatul alianţei PSD – PNL la Primăria Capitalei.

Negoiţă s-a autopropus

„Eu acum, înainte de a intra în conferinţa de presă, am stat de vorbă la telefon cu domnul Nicolae Ciucă. Domnul Robert Negoiţă este candidatul comun al alianţei pentru Sectorul 3 şi lucrurile aşa vor rămâne. Domnul Negoiţă a avut discuţie şi cu mine, pe urmă şi cu domnul Nicolae Ciucă, eu vorbind cu domnul Nicolae Ciucă. Lucrurile nu s-au făcut pe ascuns”, a precizat Ciolacu.Acesta a menţionat că există o comunicare foarte bună, în continuare, între el şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.„Eu mă bucur mult că domnul Negoiţă a văzut un eventual impas şi s-a oferit să fie candidatul pentru Primăria Generală. După discuţia telefonică pe care am avut-o cu domnul Ciucă, amândoi considerăm că domnul Negoiţă este un candidat foarte bun la Sectorul 3 unde, de altfel, am şi decis acest lucru”, a declarat preşedintele social-democraţilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.