miercuri, iunie 26, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăRadu Mazăre a fost eliberat condiționat

Radu Mazăre a fost eliberat condiționat

-

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost eliberat condiționat, anunță Tribunalul Ilfov. Decizia este definitivă.

Magistrații Tribunalului Ilfov au admis contestația formulată de condamnatul Mazăre Radu Stefan împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 6917/4/2024.

„Desființează sentința penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan (…), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ștefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (…) emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale pronunțată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, este decizia judecătorilor din Tribunalul Ilfov.

Judecătorii Instanţei Supreme l-au condamnat, în mai 2019, pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Polaris”. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ponta, atac la Kovesi: N-are mamă, n-are tată, n-are sentimente!

0
Victor Ponta a lansat noi acuzații și critici pentru Laura Codruța Kovesi, despre care susține că „c-are mamă, n-are tată, n-are sentimente". CITEŞTE ŞI: Rareş Bogdan cere demisia lui Boloş: Nu poate arunca în aer un întreg sistem! Victor Ponta, fostul...