Posibil focar de gripă aviară în București. Primaria Sectorului 1 a înființat o celulă de criză

Primăria Sectorului 1 a înființat o celulă de criză pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară, după ce s-a confirmat „influenţa aviară” în cazul a cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, în urma analizelor făcute la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a fost confirmată „influenţa aviară” la cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, în aval de barajul Străuleşti, iar Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, care conduce celula de criză de la nivelul Capitalei, a stabilit o zonă de supraveghere sau monitorizare de 10 kilometri în jurul locului unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară. Această zonă de supraveghere cuprinde sectoarele 1, 2, 5 şi 6 din Bucureşti, precum şi localităţile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoşoaia, Chitila, Dragomireşti Vale şi Chiajna din judeţul Ilfov, precizează sursa citată.

Medicii veterinari vor face inspecţii sanitar-veterinare la păsările domestice din zona de supraveghere pentru a identifica eventuale cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări şi pentru a-i informa despre măsurile luate, una dintre ele fiind interzicerea organizării pe teritoriul Sectorului 1 de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, spune că până în prezent nu a fost depistat niciun caz de gripă aviară la păsările din gospodăriile populaţiei. „Doresc să asigur populaţia Sectorului 1 că administraţia locală va aplica toate măsurile legale pentru a ţine situaţia sub control. Până la această oră, în sectorul 1 nu a fost înregistrat nici un caz de gripă aviară la păsările domestice din gospodăriile populaţiei. Fac un apel la cetăţenii sectorului 1 să respecte cu stricteţe toate măsurile decise de administraţia locală şi de celelalte instituţii implicate în combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară”, a declarat primarul Sectorului 1.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.