vineri, iunie 28, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPlan roşu de intervenţie în Hunedoara

Plan roşu de intervenţie în Hunedoara

-

Un accident rutier între două autoturisme a avut loc sâmbătă, în zona localităţii Şoimuş, judetul Hunedoara, fiind implicate opt persoane.

Cinci persoane rănite au fost transportate la unitatea de primiri urgenţe din Deva. Polițiștii au stabilit că un șofer de 65 de ani, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chișcădaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens, lovind un alt autoturism, care venea din direcția opusă. Mașina lovită era condusă de o femeie de 39 de ani, din județul Timiș. Potrivit IGSU, patru dintre victime sunt conştiente, cea de-a cincea fiind inconştientă. Planul Roşu de Intervenţie a fost activat. „Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor operative. La faţa locului, au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple şi 3 ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la caz au fost trimise şi 3 ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă”, transmite IGSU. La faţa locului a fost trimis şi un elicopter SMURD. La locul producerii evenimentului, a ajuns si al 2-lea elicopter SMURD, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ce posturi vizează România la vârful UE

0
România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic, ori în cel al extinderii comunitare, au declarat, joi, surse oficiale de la Bruxelles pentru Agerpres. CITEŞTE ŞI: Iohannis a pierdut funcţie după funcţie la UE Potrivit aceloraşi surse, cei...