Până când trebuie să Rezolve România problema pensionarilor nababi! Anunţul ministrului Fondurilor Europene

Marcel Boloș FOTO: gov.ro
Marcel Boloș FOTO: gov.ro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunţat, vineri, termenul până la care trebuie rezolvată problema pensiilor speciale.

CITEŞTE ŞI: Boloş ă cărţile pe faţă: Pensiile speciale s-au bazat și pe acele «inginerii» făcute!

„Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conținutul jalonului din PNRR”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

„Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere a ei este sfârșitul semestrului I al anului 2023.

Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”, spune Marcel Boloș.

Legea pensiilor speciale

El precizează că termenul pentru legea pensiilor speciale este luna iunie.

„Suntem în luna martie. Indiferent câte discuții vom avea cu reprezentanții Comisiei Europene și după ce depunem cererea de plată numărul 3 este posibil să avem în continuare solicitări de informații suplimentare din partea Comisiei Europene, însă suntem în luna martie și eu sunt convins că până la termenul dispus de către domnul prim-ministru vom găsi formula necesară, încât să avem o formă a legii privind pensiile speciale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.