O profesoară de la școala gimnazială din comuna brăileană Victoria a venit la serviciu beată criță. Incidentul s-a produs vineri, iar femeia a fost scoasă din școală de colegi. Ulterior, profesoara a fost condusă la o secție de Poliție pentru a fi verificată cu aparatul etilotest. Rezultatul testării este incredibil: îmbibația alcoolică în aerul expirat a fost de 1,18 mg/l.
Conducerea Inspectoratului școlar județean Brăila a fost informată despre incident și a solicitat luarea unor măsuri în regim de urgență. Comisia de disciplină din școală se va reuni și va analiza situația, urmând să propună o serie de măsuri.
Inspectorul școlar general, Viorel Botea, susține că este inadmisibil ca un profesor să se prezinte beat în fața elevilor și le-a cerut membrilor Comisiei de disciplină să aplice regulamentul. Pedeapsa în astfel de situații poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă.
Cetățeanul TV