Macron pune gaz pe foc. Rusia vorbește de un război cu NATO

coronavirus

Trimiterea în Ucraina a unor militari din state membre ale NATO ar însemna un conflict între Rusia şi alianţă, a avertizat marţi Kremlinul.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit luni despre posibilitatea ca militari din Europa să ajungă în Ucraina. El a precizat însă că deocamdată nu există un consens pentru astfel de misiuni; aliaţii au fost în schimb de acord să facă eforturi mai mari pentru a trimite muniţie Ucrainei.

„Un element nou foarte important” în război

Solicitat să comenteze declaraţiile liderului de la Paris, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că, dacă s-ar ajunge ca soldaţi ai ţărilor din NATO să lupte în Ucraina, ar trebui să se discute despre caracterul inevitabil al unui conflict direct al alianţei nord-atlantice cu Rusia.

Peskov a mai spus că trimiterea de trupe în Ucraina „nu ar fi în interesul” Occidentului şi că simpla menţionare a acestei posibilităţi este „un element nou foarte important” în război.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak şi-a exprimat însă într-un comentariu scris părerea că declaraţia lui Macron „arată în primul rând conştientizarea riscului pentru Europa din partea unei Rusii agresive, militariste”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.