Iohannis cere achiziţionarea URGENTĂ de corvete

Scandalul corvetelor a luat sfârșit
Scandalul corvetelor a luat sfârșit

Președintele Klaus Iohannis spune că procedurile privind achizițiile în domeniul naval vor trebui repetate „cât de repede posibil”, după ce acestea „nu au fost finalizate cu succes”.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu depre decizia Coaliției PSD-PNL: De astăzi, dansul în doi s-a terminat!

Șeful statului a fost întrebat marți, la Seul, unde se află în vizită oficială, când își va îndrepta conducerea țării atenția și spre dotarea forțelor navale cu nave de luptă.

„Noi din capul locului ne-am îndreptat toată atenţia spre apărarea ţării, însă aceste achiziţii pe care le-aţi menţionat nu au fost anulate fiindcă nu am dorit noi să se facă, ci pentru că procedurile, din păcate, nu au fost finalizate cu succes şi atunci vor trebui repetate. Dar această dotare vă asigur că este în atenţia conducerii ţării”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat când ar urma să aibă loc acest lucru, președintele a spus: „Cât de repede posibil”.

Ministerul Apărării a făcut precizări

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că programul de achiziţie de corvete a fost întrerupt momentan.

„Programul a fost întrerupt de noi din motive neimputabile Ministerului Apărării Naţionale, a fost o relaţie contractuală între o firmă dintr-o ţară aliată şi o firmă din România. Contractul nu s-a desfăşurat în parametrii pe care noi îi aşteptam, motiv pentru care acest lucru s-a întrerupt Noi suntem înscrişi într-un program european care se numeşte Corveta europeană, iar între timp nevoile operaţionale au putut fi asigurate şi altfel nu cum ne-am fi dorit dacă aveam aceste corvete, prin dotarea echipamentelor pe care le avem la dispoziţie în acest moment”, a declarat Tîlvăr.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.