Grindeanu vrea demisia şefului CFR, după accidentul mortal de la Galaţi

Sorin Grindeanu/FACEBOOK

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, urmează să-i ceară demisia directorului CFR Călători, Traian Preoteasa, au precizat surse politice pentru stiripesurse.ro.

CITEŞTE ŞI: O angajată CFR a murit în urma accidentului feroviar din Gara Galați. Grindeanu a transmis condoleanțe

În cazul în care Preoteasa nu demisionează, Grindeanu ar urma să ceară Consiliului de Adminsitrație al CFR să îl demită. Lui Preoteasa i se reproșează felul în care a gestionat incidentele de pe calea ferată din ultima perioadă.

Șeful CFR Călători este considerat un apropiat al PNL.

Șeful CFR Călători, criticat de PSD

Luni, liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, i-a reproșat lui Preoteasa că nu își asuma problemele din sistemul feroviar, după ce „zeci de ani” s-a „învârtit ca director prin tot sistemul feroviar românesc”.

„Cum să zici că n-ai nicio vină pentru accidentele recente, când, din 2021, PNL te-a pus director general la CFR Călători și apoi, cu proptele politice liberale, te-ai menținut în funcție până în ziua de azi? Nu îți e rușine obrazului, domnule director general Traian Preoteasa? Te faci că uiți de perioada în care PNL îți prelungea din două în două luni mandatul de director la CFR Călători?”, a scris Mina pe Facebook.

Preoteasa dă vina pe subfinanțare

Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, a precizat, după accidentul feroviar de la Galaţi în care trei persoane au fost rănite şi una şi-a pierdut viaţa, că îşi va asuma acţiunea sau inacţiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare, însă nu îşi poate asuma „subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani”.

„Îmi voi asuma acţiunea sau inacţiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare şi care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit şi pe această cale condoleanţe familiei îndoliate şi întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!”, a afirmat Traian Preoteasa, potrivit comunicatului de presă al companiei.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Si cum e situatia cu PSD-ul? Parca nu demult am citit un articol pe internet ca actualul Ministru si-a dus oamenii din Timisoara pe functii de conducere pe la Minister.S-a gasit acum un tap ispasitor de la PNL?
    Hai sa va spun o intamplare reala cu actualul domn Director ASFR , de la PSD :
    . fiind consateanul nostru , a venit la noi acasa si mi-a amenintat baiatul ca daca vrea sa aiba un loc bun de munca si sa-si ia autorizatia de functionare atunci nu mai trebuie sa vorbeasca cu colega lui de clasa, pe care d-nul Director nu o suporta si o considera mincinoasa si laudaroasa
    . a aranjat exmatricularea baiatului meu de la cursul de impiegati de miscare din Timisoara , pentru simplul motiv, ca nu l-a ascultat sa nu mai vorbeasca cu colega de clasa, doamna A. R.
    Vi se pare normal asa ceva? Astea sunt sarcinile de serviciu ale unui Director ASFR? Oare nu-si vor primi rasplata candva? Sa-ti bati joc de viitorul cuiva, e lucru mare.
    Cu siguranta daca era de la alt partid zbura din functie, dar asa, ce sa va zic, nu mi s-a raspuns niciodata la petitia pe care am adresat-o domnului Ministru.Din lipsa de timp si de neglijenta.
    Se intampla accidente feroviare din cauza unui ministru? Dati-va toti demisia, fiti solidari, asumati-va esecurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.