Undeva în Piaţa Constituţiei din Sectorul 5, până pe 18 martie 1984 se înălța Biserica Albă-Postăvari, considerată a doua ca vechime din București după Biserica Bucur.
Ultima slujba s-a ținut la 25 februarie 1984, când regimul comunist răsese deja Dealul Arsenalului, la poalele căruia stătuse peste 400 de ani. Fusese decuplată de la apă, curent și gaze încă din 1981.
Mai exact Biserica Albă Postăvari avea adresa pe strada Bateriilor, la numărul 41.
Icoana Făcătoare de Minuni îi salvează viața lui Mihai Viteazul
Dan Toma Dulciu scrie în a sa „Istoria Bucureștiului prin bisericile sale” că mobilierul, obiectele de cult, catapeteasma sculpatată în lemn de tei, icoanele pictate de Nicolae Grigorescu, candelabrul principal lucrat de Nicolae Faur din Brănești, cărțile bisericești din secolelel 17-18 au fost cedate Bisericii Sfinții Mihail Și Gavril din Popești Leordeni, reconstruită după cutremurul din 1977. Unul dintre clopote, dar și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae au ajuns la Muzeul Mănăstirii Antim.
Icoana Sfântului Nicolae care a devenit celebra în urma episodului petrecut cu Mihai Viteazul, Ban al Craiovei pe atunci, care a trecut pe acolo când era dus la decapitare din porunca lui Alexandru Voda cel Rău.
Mihai Viteazul a cerut să fie lăsat să se roage în Biserica Alba-Postăvari. S-a rugat la icoana Sfântului Nicolae. Apoi, când a ajuns la locul sacrificării, călăului i s-a făcut milă de el și a aruncat securea. Mihai Viteazul a scăpat cu viață. Faptul este relatat ca atare de Nicolae Bălcescu în „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”.
În 1591, Mihai Viteazul a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă
Ctitoria Jupânesei Caplea
Biserica a fost ridicată de Jupâneasa Caplea, soţia marelui Postelnic Stoica Ghiorma, pe locul unei mai vechi mânăstiri care exista de la 1433, se arată într-un act din 8 aprilie 1558 de către Petru cel Tânăr care a domnit între 1546 și 1569.
În casa parohială a Bisericii Albă-Postăvari, cândva semeaţă şi frumoasă, a copilărit preotul profesor Florin Şerbănescu, ca fiu al parohului Nicolae Şerbănescu.
Profesor la rândul său, iubit şi apreciat de cei care l-au cunoscut, preotul Nicolae n-a părăsit biserica până în ultima clipă. Fiul acestuia, părintele Florin Şerbănescu, are amintiri despre momentele triste ale demolării.
„Locul pe care era Biserica Albă-Postăvari era exact unde este acum Piaţa Constituţiei, în partea carosabilă din faţa Casei Poporului. Biserica, împreună cu casa ei parohială – construită în 1907 – era aşezată aproximativ în zona axului acestui semicerc al pieţei, cădea un pic în stânga. Demolarea ei a fost un episod dramatic. Biserica era din cărămidă şi a fost atacată cu buldozerele.
Zvonul că se intenţionează restructurarea cartierului Arsenalului începuse să circule prin ’78-’79. Lucrurile au căpătat o tentă din ce în ce mai dramatică, iar locuitorii din zonă erau vizitaţi de tot felul de activişti care îi presau să se mute din case. Trăiau sub o stare de presiune extraordinară. Am văzut cu ochii mei cum oamenii plecau din casele lor cu lacrimi în ochi. Au şi murit mulţi atunci, de durere”, şi-a amintit profesor doctor Florin Şerbănescu.
„Mai întâi au fost demolate clădirile din jur, iar biserica, la urmă. Încet-încet, se făcuse câmp liber. Începuseră excavatoarele să reconstruiască arhitectura dealului, niveleau locul pentru a se începe construcţia Casei Poporului. Biserica Albă-Postăvari a fost printre ultimele construcţii demolate în zonă. În 1981 i s-a întrerupt alimentarea cu apă, electricitate şi gaze, aşa încât tatei i-a fost foarte greu să mai facă slujbe acolo. A stat cât a putut în casa parohială, după care s-a mutat, dar a slujit în biserică până în 1984. Povestea cu mare durere în glas această dramă pe care a trăit-o în ultima parte a vieţii. A slujit ultima liturghie la 25 februarie 1984. După care, la 18 martie, a fost demolată biserica. Rămăsese singură între mormane de moloz şi pământ…”, a mai povestit, pentru revista Taifasuri, părintele Şerbănescu
Cetățeanul TV
