Fost consilier al lui Petre Daea, avere nejustificată de peste 180.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Mihai Amarandei, fost consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu poate justifica o avere de peste 180.000 de euro.

CITEŞTE ŞI: Daea, anunţ BOMBĂ pentru fermieri

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei de consilier.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei.

Declaraţie de avere

În ultima declaraţie de avere depusă în august 2022, Mihai Amarandei a menţionat că deţine şase terenuri (peste 14.000 mp teren agricol şi aproape 4.000 mp intravilan) şi trei case (cu suprafeţe de 276 mp, 245 mp şi 286), având venituri anuale de 80.000 lei.

În atenţia ANI s-a aflat şi Constantin Jujan, fost director general interimar al Societăţii Naţionale a Sării S.A. – SALROM, respectiv membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării S.A. – SALROM

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către JUJAN CONSTANTIN a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de director general interimar, persoana evaluată a semnat o serie de documente pentru sine, obţinând în perioada 2018 – 2020, venituri din salarii în sumă totală de 319.139 Lei”, a transmis Agenţia Naţională de Integritate.

De asemenea, a fost sesizat Parchetul şi în cazul lui DELIE CLAUDIU LEONTIN, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, pentur fals în declaraţii, după ce nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 82.602 Lei.

Comisia de cercetare a averilor sesizată

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 41.606 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către DELIE CLAUDIU LEONTIN, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către DELIE CLAUDIU LEONTIN, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire de către DELIE CLAUDIU LEONTIN a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 82.602 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice”, anunţă instituţia.

A fost sesizat Parchetul în cazul lui ŞTEAU DARIUS ANTONIO, funcţionar public cu statut special în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Alba-Iulia cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc în valoare totală de 53.889 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.