Firmă din Constanța, amendată cu 30.000 lei pentru devierea cursului unei ape

Un agent economic a fost amendat cu 30.000 lei de Garda de Mediu Constanţa deoarece a efectuat lucrări pe malul şi în albia cursului de apă din satul Lazu, deviindu-l, a informat instituţia de control.

Urmare a unei reclamaţii adresată Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu şi a verificărilor efectuate în localitatea Lazu, comuna Agigea, s-a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 30.000 lei. „În fapt, s-a constatat că un operator economic care desfăşoară în proximitate activitate de întreţinere şi reparaţii autovehicule a deviat cursul de apă din sat Lazu. Societatea a realizat săpături în malul derelei şi a depus materiale inerte, creându-se o baltă şi o zonă de acces către aceasta. Pentru lucrările efectuate pe malul şi în albia cursului de apă, societatea a fost amendată conform prevederilor Legii apelor nr.107/1996”, a comunicat Garda de Mediu Constanţa. Agentul economic are obligaţia de a desfiinţa lucrările pe care le-a făcut şi de a aduce terenul la starea iniţială, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.