Avertizare meteo. Schimbare bruscă a vremii în următoarea perioadă

Vremea se va răci puternic începând de duminică seară, după câteva zile cu temperaturi ridicate. Va ninge în special în zonele de munte, unde se va semnala viscol puternic. Temperaturile vor scădea puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, viscol puternic şi vizibilitate redusă.

Aceasta este valabilă în zece de judeţe, în perioada 24 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 10:00. La altitudini de peste 1.800 m, în Carpaţii Meridionali  se vor semnala intensificări puternice ale vântului, fiind rafale de peste 100-120 km/h. De asemenea, va ninge moderat, zăpada fiind puternic viscolită. Vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

Unde se va semnala cod portocaliu

Avertizarea cod portocaliu este valabilă în judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Temporar va ninge în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali. La altitudini mai mari de 1.800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăşi 55-65 de km/h. Spre dimineaţă, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Judeţe sub cod galben de intensificări ale vântului

Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Sălaj, Alba, Cluj, Covasna şi Buzău.În zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, vântul va avea intensificări, fiind atinse viteze de 80-90 km/h. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului, în perioada 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 22:00. Se vor semnala intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a ţării. La munte, dar şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi perioade în care rafalele vor depăşi 55-65 de km/h şi, izolat, 70 km/h.

Vremea se va răci la București

Începând de duminică seară, în București și până luni, 25 ianuarie, ora 10:00, cerul fi înnorat. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 3-5 grade, potrivit digi24.ro.

Luni vremea se va răci la București dar temperaturile vor fi mai mari decât mediile perioadei,  maxima fiind de 7-8 grade. Cerul va fi temporar noros iar în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul se va intensifica treptat după-amiază și seară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.