Sorin Lavric (AUR): În România s-a pus cruce alegerilor libere

Senatorul AUR, Sorin Lavric, sursa: FB

În ziua de 5 martie, la sediul Ministerul Afacerilor Interne a avut loc o dezbatere publică pe seama Ordonanței de Urgență prin care Guvernul vrea să comaseze alegerile locale cu cele europarlamentare. Observațiile venite din partea societății civile, sau de la membrii partidelor politice, au fost pertinente, punctuale și cu temei legal, arată Sorin Lavric, senator AUR.

„Concluzia care a răzbătut la capătul intervențiilor este că în România s-a pus cruce alegerilor libere. Ordonanța conține inadvertențe legale, alături de paragrafe vagi, care deschid calea fraudării alegerilor. De la rolul STS în certificarea voturilor și până la interzicerea în secțiile de votare a partidelor fără reprezentare în Parlamentul European, abuzurile pe care le conține ordonanța sunt strigătoare la cer.

Domnul Toni Greblă, președintele AEP (Autoritatea Electorală Permanentă), și-a notat conștiincios obiecțiile pe care le-a auzit. Nu știu dacă vor rămâne simple însemnări într-o ciornă menită uitării. Totuși sper ca ele să ajungă la urechea lui Marcel Ciolacu, deși mă îndoiesc că îl vor influența în vreun fel.

Chiar dacă OUG privind comasarea alegerilor se află în consultare publică, nu-mi fac prea mari iluzii: guvernanții noștri, alături de președintele Iohannis, sunt păpuși ascultătoare care stau smirnă în fața ordinului venit de le Bruxelles. Comasați ca să înșelați!”, precizează senatorul Lavric.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.