EXCLUSIV! Românii vor scoate din buzunare aproape 10 milioane de euro pentru că statul ocupă ilegal un teren din Văcărești

Statul român este condamnat, în premieră, să plătească despăgubiri și să cumpere unul dintre terenurile pe care le ocupă abuziv în Parcul Natural Văcărești.

Potrivit Hotărârii 762/2023  a Tribunalului București, Secţia a-IV-a Civilă, din 5 iulie 2023, statul, adică toți românii, e bun de plată 2.586.844,78 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, 20.163,99 euro lunar, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 10.000 lei, cu titlu de daune morale, 251.388 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și e obligat să cumpere terenul de 13.717 mp,  aflat În Parcul Văcărești, cu 5.870.876 euro.

Citește și VIDEO. Oamenii lui Nicușor Dan au adus vulpile în mijlocul Bucureștiului ca și cum maidanezii ucigași nu sunt de ajuns

La  32 de ani de la apariția legii 18/1991 și la mai bine de două decenii de la intrarea în vigoare a legii 10/2001, privind retrocedarea proprietăților confiscate de regimul comunist, există 162 dosare de restituire pe care statul refuză să le rezolve prin restituirea terenurilor către adevărații proprietari din interiorul Parcului Natural Văcărești din Capitală. Asta ca să ne facem o idee cât o să mai plătim pentru că statul român își bate joc de victimele comunismului și de urmașii lor.

Așa zisul „Parc Natural Văcărești” a fost Vatra Mănăstirii cu același nume. Acolo a fost în prima jumătate a secolului XX cel mai mare și modern bazin legumicol al României. Comuniștii și postcomuniștii l-au făcut praf.

Guvernul a dat în 2016 o hotărâre prin care cele 184 de hectare ale Lacului Văcărești, aflate la o aruncătură de băț de centrul Capitalei, au fost declarate arie protejată sub numele de Parcul Natural Văcărești. Asta a declanșat furia foștilor proprietari care așteaptau din 1990 să fie repuși în posesie. Pe de altă parte, ecologiștii exultau.

Minuta din decembrie 2015

Cea mai bună dovadă că autoritățile STATULUI știau că ocupă abuziv pământurile oamenilor, pentru a face mofturile ecologisto-USR-iștilor, stă în „Minuta dezbaterii publice a Proiectului de HG privind declararea zonei naturale Lacul Văcărești ca parc natural și instituirea regimului de arie naturală protejată”, dezbatere care a avut loc pe 17 decembrie 2015, ora 11.00, la sediul MMAP.

Iată ce scrie în Minută:

„Domnul Secretar de Stat Lascu (Viorel Traian Lascu din Ministerul Mediului, care răspundea de Biodiversitate – nota CETĂȚEANUL) afirmă că declararea unui parc natural nu afectează regimul proprietăților. De exemplu, Parcul Natural Apuseni are foarte multe litigii de soluționat, atât în privința terenurilor cât și a pădurilor de restituit, dar statutul de parc nu împiedică dobândirea drepturilor legale de către proprietari.

Trebuie distins între două aspecte ale problemei proprietății. Faptul că punem o denumire, că dăm o etichetă unei zone nu afectează dreptul la proprietate și exprimarea acestui drept.

Primul proces, legat de declararea zonei ca parc natural nu implică acordul proprietarilor, dar al doilea proces – administrarea acestei arii protejate, nu se poate face fără proprietari.

Legea exclude dezvoltarea administrării fără proprietari, chiar dacă permite instituirea ariei naturale fără acordul proprietarilor.

După ce zona va fi declarată parc natural, vom gândi foarte bine ca această administrare să fie în folosul oamenilor și naturii”.

Altă dovadă că STATUL EȘUAT al președintelui Klaus Iohannis cunoștea că face o imensă ILEGALITATE este constatarea Curții de Conturi, care a stabilit, în 2016, că Ministerul Mediului s-a împroprietărit cu pâmânturile furate de regimul comunist proprietarilor din Lacul Văcărești, terenurile nefiindu-le retrocedate nici până astăzi.

Soluția publicată pe portalul Justiției:

„Complet: F 13

Tip solutie: Admite cererea

Solutia pe scurt: Respinge capatul II de cerere formulat impotriva paratului MINISTERUL MEDIULUI APELOR SI PADURILOR ca fiind introdus impotriva unei persoane fara calitate procesual pasive . Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de paratul Ministerul MEDIULUI APELOR SI PADURILOR in ce priveste capetele 1, 3 si 4 de cerere.

Admite, în parte, cererea astfel cum a fost precizată, formulata de reclamantele FLOREA ILEANA LUCIA SI URSULEANU CAMELIA in contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE .

Admite in parte capetele 1, 3 si 4 de cerere formulata de reclamantele FLOREA ILEANA LUCIA SI URSULEANU CAMELIA in contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR.

Obligă pârâtii, in solidar, la plata către reclamante a sumei de 2.586.844,78 euro, sumă plătibilă în lei la cursul de referinţă stabilit de BNR în data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. Splaiul Unirii nr. 256, sector 4 cu nr. cadastral 6103/1, intabulat în cartea funciară a sectorului 4 sub nr. 218739, în suprafaţă de 13.717 mp, proprietatea reclamantelor, pentru perioada de referinţă cuprinsă între 23.07.2012-31.03.2023.

Obligă pârâtii , in solidar, la plata către reclamante a sumei de 20163,99 euro lunar, sumă plătibilă în lei la cursul de referinţă stabilit de BNR în data plăţii începând cu luna aprilie 2023, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor cu privire la terenul proprietatea reclamantelor, cu titlu de prejudiciu viitor şi cert ca realizare.

Obligă pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice să încheie cu reclamantele un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul situat în Bucureşti, str. Splaiul Unirii nr. 256, sector 4 cu nr. cadastral 6103/1, intabulat în cartea funciară a sectorului 4 sub nr. 218739, în suprafaţă de 13.717 mp, pentru preţul de 5.870.876 euro, sumă plătibilă în lei la cursul de referinţă stabilit de BNR în data plăţii. Obligă pârâtii, in solidar să achite reclamantelor suma de 10.000 lei , cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 44 al. 4 din OUG nr. 80/2013 obligă paratii la plata sumei de 251.388 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru ce a fost redusa prin incheierea de ajutor public judiciar. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.07.2023.

Document: Hotarâre  762/2023  05.07.2023”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.