Alegerile de la Academia Română au scăpat de sub control! A fost Haos la scrutinul din 5 aprilie

0
393
Academia Română

Scandalul de la Academia Română este departe de a se fi încheiat. După ce noul președinte, academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, a fost acuzat că ar fi plagiat mai multe lucrări și că s-ar afla pe lista de colaboratori ai UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, alte suspiciuni extrem de grave planează asupra celui mai prestigios for intelectual al României.

Alegerile pentru președinția instituției au fost marcate de mai multe incidente, care pun sub semnul întrebării rezultatul scrutinului din 5 aprilie 2018. Incidente care șifonează și mai mult onoarea academicianului Ioan Aurel Pop.

Haosul din Aula Academiei Române

Concret, la Adunarea Generală a Academiei Române, din 5 aprilie 2018, s-au semnalat mai multe incidente susceptibile că au viciat procesul de votare.

Concret, sursele noastre spun că nu ar fi existat niciun control asupra accesului în aula în care s-au desfășurat alegerile pe toată durata Adunării Generale. Asta ar fi permis accesul la alegeri a unor persoane care nu sunt membri ai Academiei, dovadă fiind chiar imaginile difuzate de televiziunile invitate să relateze despre importantul eveniment.

Aparent inexplicabil, în registrul de prezență la Adunarea Generală nu au fost consemnate în clar numele, prenumele și semnătura tuturor delegaților, fapt ce a dus la imposibilitatea stabilirii exacte a numărului de votanți. Asta în ciuda prevederilor exprese ale Legii Academiei Române.
Or, potrivit art. 32, al. 1, din Statutul Academiei Române, ”Înainte de deschiderea Adunării Generale, membrii Academiei Române semnează în registrul de prezență”. Deși președintele Prezidiului a solicitat în mod expres respectarea regulilor de votare, în conformitate cu Statutul Academiei Române, în realitate, acest lucru nu s-a întâmplat! Probabil intenționat

Distribuirea buletinele de vot, haotică

Nici distribuirea buletinelor de vot nu s-a făcut legal și statutar! De fapt, nu a fost făcută nicio evidență a persoanelor care le-au primit și a numărului de buletine distribuit, votanții circulând liber în aulă în timpul acestui proces.

Astfel, buletinele de vot nu ar fi fost distribuite celor prezenți în baza unei liste cu nume și prenume în clar, precum și semnătură pentru confirmarea primirii. Haosul a continuat și la strângerea buletinelor de vot în urne , votanții circulând liber prin sală. Asta în ciuda apelului la ordine făcut de președintele Adunării.

Academia Română ascunde gunoiul sub preș

Academia Română
Ioan Aurel Pop, noul președinte de la Academia Română

Toate aceste nereguli, care atrag suspiciuni de denaturare a scrutinului, ar fi trebuit să fie analizate de Prezidiul Academiei Române, ceea ce nu s-a întâmplat. Academicienii au preferat astfel să ascundă gunoiul sub preș, pentru ca neregulile să rămână în Aula în care s-au desfășurat alegerile.

Chiar legea îi obliga pe academicieni să ia atitudine. Astfel, potrivit art. 61 din Statutul Academiei Române, ”Sesizarea de către oricare membru al Adunării Generale a încălcării unei prevederi statutare, susţinută de cel puţin 10 alţi membri, atrage investirea Prezidului pentru rezolvarea situaţiei respective şi soluţionarea ei până la proxima şedinţă a Adunării Generale”.

În urma controversatului scrutin din 5 aprilie 2018, academicianul Ioan-Aurel Pop a obţinut 86 de voturi, iar pe locul al doilea s-a situat academicianul Victor Voicu, cu 56 de voturi. Pentru departajarea celor doi candidați a fost nevoie de un al doilea tur de scrutin.

Înainte de vot, rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj sublinia că alegerile reprezintă „un moment important al vieţii normale” a Academiei Române. În opinia sa, „oricine va prelua această funcţie onorantă şi dificilă nu trebuie decât să aplice programul Academiei”.

Citește și Mega-Scandal la Academia Română! Noul președinte, Ioan Aurel Pop, grave acuzații de plagiat

Noul președinte nu are ștate vechi în Academia Română. El este membru titular în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române din 30 martie 2010. Mandatul de preşedinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deţine această funcţie de două ori.

Până la ora publicării acestui articol, Ioan-Aurel Pop nu a răspuns solicitării Cetateanul.net privind acuzațiile de plagiat și de colaborare cu securitatea care i se aduc.

LĂSAȚI UN MESAJ


*