Mega-Scandal la Academia Română! Noul președinte, Ioan Aurel Pop, grave acuzații de plagiat

0
1407
Academia Română
Ioan Aurel Pop, noul președinte de la Academia Română

Noul președinte al Academiei Române, profesorul universitar Ioan Aurel Pop, riscă să târască cel mai prestigios for intelectual al României într-un imens scandal. Un scandal poate chiar mai mare decât acel legat de jaful patrimoniului Academiei,  care s-a lăsat cu mai multe dosare de corupție. Tocmai acum, când Academia Română (for de consacrare, de cercetare științifică și de creație culturală) avea cea mai mare nevoie de credibilitate, asupra noului președinte, ales pe 5 aprilie 2018, planează acuzații extrem de grave. Cea mai gravă este cea de plagiat, dar nu putem omite nici acuzațiile de colaborare cu fosta Securitate.

Rectorul Universității Babeș Bolyai este acuzat că ar fi plagiat, de la colegi dar și din propriile lucrări. Fapt ce nu scade nimic din gravitatea acuzațiilor, susțin specialiștii.

Ioan Aurel Pop nu a răspuns demersurilor noastre oficiale de a exprima un punct de vedere.

„A copiat de la prorectorul Bolovan”

Volumul „Istoria Transilvaniei”, publicat în 2013, avându-i că autori pe Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan conține 19 pagini cu fragmente de text identice cu fragmente din articolul „Românii în perioada reformelor și a revoluțiilor democratice (1820-1859)”, avându-l că singur autor pe Ioan Bolovan, textul făcând parte din compendiul „Istoria României”, publicat în 2004, notează portalul Neuerweg.ro.

Multe fragmente de text, publicate de Pop ca operă științifică proprie în 2013, sunt identice cu acelea din lucrarea lui Bolovan din 2004, dar nu sunt redate cu ghilimele, nu există note de subsol cu trimitere la textul original și nici nu se menționează faptul că aceste fragmente de text au fost deja publicate în altă lucrare științifică.

Potrivit Legii nr. 206/2004, privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, „Plagiatul este expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Neuerweg.ro mai menționează că apoi și Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj, l-ar fi plagiat, la rândul sau pe Ioan-Aurel Pop, preluând în două opere publicate în 2015 și 2017, fără semnalare corespunzătoare, mai multe fragmente de text tocmai din volumul „Istoria Transilvaniei”, publicat în 2013. Astfel, „Istoria Transilvaniei” a fost inițial rezultat al unor plagiate, devenind apoi sursă pentru noi plagiate, autorii Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan alternând între ipostaza de autor plagiat și autor plagiator.

Nu în ultimul rând, Ioan-Aurel Pop și-ar fi autoplagiat, în 1997, lucrarea „Românii și maghiarii în sec. IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania“, pe care a republicat-o integral sub titlul „Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul”.

„Un plagiat clar“

plagiat pagina PopSpecialiștii nu au dubii că avem de-a face cu un caz tipic de plagiat, chiar dacă, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, s-a inspirat, în parte, și din propriile texte.

Este un plagiat clar. La ora actuală, se insistă din ce în cce mai mult pe gravitatea autoplagiatului. Este o încălcare clară a eticii academice. E mult mai mult decât o simplă reciclare a textelor, lucrurile sunt mult mai grave“, a explicat, pentru Cetateanul.net, dr. ing. Dorin Isoc, președintele Grupului pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR), fondator al portalului Plagiate.ro.

Specialistul vorbește de o adevărată „fabrică de plagiate“ și că noul președinte al Academiei Române este susceptibil și de alte plagiate.

E posibil ca în viitorul apropiat să vorbim de 10 până la 15 plagiate ale aceluiași autor. Acolo există o fabrică de plagiate. Este un grup de indivizi care își reciclează între ei textele, dar încalcă regulile și intră în plagiat“, afirmă Dorin Isoc.

Președintele Academiei, pe lista de colaboratori ai fostei Securități

colaborare Securitate Ioan Aurel PopPe lângă acuzațiile de impostură academică, asupra lui Ioan Aurel Pop planează și alte suspiciuni. Revista 22 a publicat, săptămâna trecută, o listă a colaboratorilor aflaţi în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Pe această listă, care conţine peste 200 de nume, figurează şi Ioan Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române, alături de alţi istorici, precum Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu, dar şi de jurnalistul Cornel Nistorescu şi sociologul Dorel Abraham.

Conform unei adeverinţe emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în 5 mai 2009, Ioan Aurel Pop a fost verificat la cerere, stabilindu-se că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii în sensul legii“.

Potrivit cercetătorului Mădălin Hodor, în februarie1985, generalul-locotenet Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe (CIE, continuatorul DIE),  a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor subordonate  să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13.05.1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat conform ordinului către UM 0503. Așa numita  „Brigadă  Antiemigrație” se ocupa cu „contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate“. Printre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualităţii româneşti: istorici  (Ioan Aurel Pop, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu, Sanda Racoviceanu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos), oameni de afaceri ( Valentin Păunescu, Dolphi Drimer) etc.

Cum a răspuns acuzațiilor

Președintele Academiei Române a tratat cu ironie acuzațiile. Într-o postare pe Facebook, Ioan Aurel Pop a notat că se aşteaptă să îi fie cerută „condamnarea la moarte”, întrucât, potrivit unor „formatori de opinie din România”, aproape toţi cei care au trăit şi au fost maturi înainte de anul 1989 ar trebui să moară „fizic sau spiritual”.

„Din afirmaţiile unor formatori de opinie din România, înţeleg că aproape toţi dintre aceia care am trăit înainte de 1989 şi am fost maturi în acei ani odioşi ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veşnic şi să ne facem neîncetat ,«nostra culpa». Se poate şi aşa!”, a scris Ioan Aurel Pop pe pagina sa de Facebook.

De exemplu, eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun; fiindcă am făcut grădiniţa în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece aşa prevedea ,«internaţionalismul proletar», în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză; fiindcă am «cerut insistent» să fiu făcut pionier, utecist şi comunist, în loc să fi participat la rezistenţa anticomunistă, aşa cum au făcut toţi românii; fiindcă am terminat, ca şef de promoţie, Liceul Teoretic nr.1 (,«Andrei Şaguna») din Braşov, în loc să fi rămas repetent; fiindcă am «optat» să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului; fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii şi să plec în SUA sau Germania; fiindcă am «cerut» profesorilor mei să mă facă şef de promoţie la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student şters şi anonim; fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licenţă”, a adăugat el.

CTP: „A fost ales președinte al Academiei Române, nu al federației de fotbal“

Ioan Aurel Pop
Cristian Tudor Popescu: „Profesorul universitar Pop are o poziție în care componenta morală mi se pare de neînlăturat”

În replică la postarea pe Facebook a președintelui Academiei Române, în care acesta justifică prezența pe lista de colaboratori ai UM 0225, unitatea de urmărire a românilor din străinătate care îl iritau pe Ceaușescu, cunoscutul ziarist Cristian Tudor Popescu spune că Pop trebuie să fie un model, atât profesional, cât și moral, pentru că „a fost ales președinte al Academiei Române, nu al federației de fotbal“.

Cu prof. univ. Pop însă, lucrurile stau puțin altfel. Dânsul este profesor la o universitate de stat, studenții sunt obligați să aibă de-a face cu d-sa, presupus a fi un model atât profesional, cât și moral. A fost ales președinte nu al federației de fotbal, ci al Academiei Române, din nou o poziție în care componenta morală mi se pare de neînlăturat. Felul în care răspunde dl. președinte Pop informației, făcută publică, privind legătura sa cu Securitatea, Brigada Antiemigrație, sub coordonarea generalului asasin-șef, N. Pleșiță, este un prilej să prezint câte ceva despre metodele de manipulare“, a notat Cristian Tudor Popescu într-un articol pentru Republica.ro.

Subliniem că, până la momentul publicării acestui articol, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, nu a răspuns solicitării Cetateanul.net de a face precizări în legătură cu acuzațiile de plagit, de colaborare cu fosta Securitate. Îl vom publuica după ce ne va fi comunicat!

 

Citiți joi, 19 aprilie 2018, pe Cetateanul.net, cine cere retragerea titlului de academician pentru prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, dar și retragerea decorației Ordinul Național „Steaua României“  în grad de Cavaler pentru președintele Academiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ


*