Afacerea penală a sirienilor lui Bashar al-Assad de la Corbu lovește și în Compania Națională a Uraniului

Compania Națională a Uraniului

Mai multe terenuri de la Corbu, aparținând de Compania Națională a Uraniului, au fost înstrăinate fraudulos de primăria acestei localități. O parte dintre acestea au ajuns în proprietatea unei firme controlate de mai mulți cetățeni sirieni, apropiați ai regimului lui Bashar al-Assad.

În martie 2018 RISE PROJECT publica o anchetă  în care  dezvăluia cum au ajuns 130 de hectare de teren din unitatea militară Capu Midia în proprietatea unui grup de afacerişti sirieni care sprijină financiar regimul dictatorului de la Damasc, Bashar al­ Assad.

Tot la sirieni ar fi ajuns și mai multe terenuri care aparțin Companiei Naționale a Uraniului.

Înainte de 1989, Întreprinderea de Metale Rare (ÎMR) exploata nisipurile de la Vadu, comuna Corbu, parte a Grindului Chituc, pentru valorificarea conținutului ridicat de titaniu și zirconiu conținut de nisipurile respective.

Întreprinderea de Metale Rare a fost reorganizată și transformată în actuala Companie Națională a Uraniului (CNU), iar terenurile au rămas în patrimoniul său.

Seria de tranzacţii prin care sirienii au ajuns stăpâni în baza militară ar avea în spate o amplă filieră de corupţie. Potrivit RISE PROJECT, mecanismul prin care terenurile din baza militară au ajuns în posesia sirienilor a fost pus la punct de politicieni locali din judeţul Constanţa, printre care primarul din Corbu, Marian Gălbinaşu, precum şi de mai mulți afacerişti.

O afacere penală

Afacerea penală a fost demarată încă din decembrie 2004, când cei din primăria comunei Corbu, de care aparține baza militară, au realizat că peste 8700 de hectare de teren parțial mlăștinos nu erau revendicate de nimeni, cel puțin aparent. Printr-o simplă hotărâre de consiliu local terenul a fost trecut în proprietatea comunei. Aproximativ 422 de hectare din această suprafață se suprapun peste zona restricționată a unității militare.

Doi ani mai târziu, în 2006, primăria a început să lotizeze terenul și să emită titluri de proprietate celor cărora regimul comunist le confiscaseră pământurile.

În schemă au intrat atunci și doi afaceriști locali: Liviu Dorin Bamburic și Dragoș Boștină. Boștină identifica persoanele care aveau dreptul la pământurile confiscate de comuniști, îi ajuta să intre în posesia terenurilor la Corbu, iar Bamburic venea imediat cu banii și cumpăra drepturile de proprietate la prețuri mici.

Ulterior, Bamburic și Boștină au vândut parcelele mai departe la prețuri înzecite față de prețul de achiziție.

În 2009, atât Bamburic cât şi Boştină au vândut terenuri sirienilor lui Assad. Conform documentelor cadastrale, între 2009 si 2010, cei doi și alții din cercul lor de afaceri, au vândut sirienilor peste 80 de hectare de pământ, într-o serie de 20 de tranzacţii. Toate suprafeţele au ajuns la Horaizing SRL, firma sirienilor lui Bashar-al­Assad.

Cine a pus mâna pe terenurile Companiei Naţionale a Uraniului

O parte din aceste terenuri aparţin Companiei Naţionale a Uraniului, dar au trecut fraudulos, pentru început, în proprietatea unei firme care se numeste Prosidex Rom SRL, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de salariații companiei procurorilor DNA și DIICOT.

Societatea este deținută de Ștefan Crăciunescu, fost director al Întreprinderii de Metale Rare. El este cel care a cumpărat uzina care exploata nisipurile de la Vadu, în urma reorganizării Întreprinderii de Metale Rare.

Potrivit aceluiași document, terenurile de care a fost devalizată CNU sunt următoarele:

– Numărul cadastral 109739, un teren în localitatea Vadu de 4.437 mp, cu 360 mp de construcţii (amprenta la sol);

– Numărul cadastral 109749, un teren în localitatea Vadu de 703 mp şi 330 mp ansamblu construcţii (amprenta la sol);

– Numărul cadastral 109750, un teren în localitatea Vadu de 3.160 mp şi două blocuri de locuinţe cu amprenta la sol de 1.220 mp.

Compania Naţională a Uraniului s-a întabulat cu proprietăţile de la nr. cadastral 109739 în data de 10 aprilie 2003, doar că în 27 mai 2016 construcţia de 360 mp a fost întabulată pe numele lui Boştină Dragoş şi al lui Boştină Cristina-Maria.

Compania Naţională a Uraniului s-a întabulat cu proprietăţile de la nr. cadastral 109749 tot în data de 10 aprilie 2003, doar că în 5 august 2015 se întabulează Prosidex Rom SRL asupra ansamblului de construcţii de 360 mp.

Compania Naţională a Uraniului s-a întabulat cu proprietăţile de la nr. cadastral 109750 tot în data de 10 aprilie 2003, doar că, tot în 5 august 2015, se întabulează Prosidex Rom SRL asupra ansamblului de construcţii de 1.220 mp.

Compania Naţională a Uraniului, aproape de colaps

Compania Națională a Uraniului

Compania Naţională a Uraniului traversează o perioadă foarte dificilă, toate încercările de redresare, chiar și cu ajutor de la stat, eșuând lamentabil.

În noiembrie 2019, Cartel Alfa i-a transmis o scrisoare deschisă ministrul economiei, Virgil Popescu, în care îi atrăgea atenţia asupra situaţiei Companiei Naţionale a Uraniului:

„Compania Naţională a Uraniului este singurul producător de pe teritoriul României a combustibilului nuclear. Aceasta reprezintă «O activitate de interes strategic», iar CNU face parte din strategia privind independenţa energetică a României. Deşi legile sunt clare în acest sens, interesele de grup au făcut ca numeroase persoane ş_i structuri să le ignore, conducând la situaţia actuală a companiei,care prejudiciază atât salariaţii, cât şi interesele economiei naţionale”, se arată în document.

În iunie 2017, România a notificat Comisia Europeană asupra unui plan de restructurare a Companiei Naţionale a Uraniului. Planul de restructurare prevedea acordarea unui sprijin în valoare de aproximativ 95 de milioane euro (441 de milioane lei) pentru CNU, sub formă de granturi, subvenţii, anularea unor datorii şi conversie a datoriei în acţiuni. Acest plan succedea unui împrumut urgent sub formă de ajutor pentru salvare în valoare de aproximativ 13,3 milioane euro (62 de milioane lei), acordat pentru menţinerea întreprinderii pe linia de plutire, pe care Comisia l-a aprobat în septembrie 2016 cu titlu temporar.

Terenurile de la Corbu puteau salva CNU?

Cu actuala conducere, reprezentată de Ovidiu Iulian Sandu, planul de salvare nu a fost respectat, astfel încât Consiliul Concurenței a comunicat că CNU trebuie să returneze ajutorul de stat.

„La Compania Naţională a Uraniului s-a acordat un ajutor de salvare. Compania nu şi-a revenit. Comisia va emite o decizie de recuperare a acelui ajutor de stat şi vom trece la restructurare”, anunța, la sfârșitul anului trecut, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

În lipsa unui program de salvare, doar cu banii alocați de SN Nuclearelectrica SA (SNN) pentru salarii, e de neînțeles de ce nu se încearcă păstrarea terenurilor viabile din Corbu și de ce atunci când SNN a vrut să preia active viabile din cadrul CNU, cu avizul proprietarului, respectiv Ministerul Economiei, conducerea societății nu a trimis toate actele necesare pentru declanșarea procedurii de achiziționare de către SNN prin ofertă neangajantă a sucursalei Feldioara a CNU.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.