sâmbătă, iunie 1, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăDecizia Curţii de Apel Galaţi. Bărbaţi bănuiţi că au obligat zeci de...

Decizia Curţii de Apel Galaţi. Bărbaţi bănuiţi că au obligat zeci de fete să se prostitueze, eliberaţi după doar două luni

-

Şapte bărbaţi suspectaţi că au obligat 35 de fete să se prostitueze în străinătate au fost eliberaţi după două luni din arestul Poliţiei Galaţi. Curtea de Apel Galaţi a decis plasarea celor 7 în arest la domiciliu. Cei şapte au obţinut 3 milioane de euro din activitate.

Cei şapte au fost prinşi de poliţişti în Deva, în luna iunie, în timp ce participau la o gală de box. Suspectaţi că au obligat 35 de fete să se prostitueze în străinătate, ei au fost duşi în arestul Poliţiei Galaţi, însă în momentul în care DIICOT a propus prelungirea arestării preventive a acestora, avocaţii lor au contestat propunerea.

Curtea de Apel Galaţi a dat dreptate avocaţilor şi după doar două luni petrecute în arest, bărbaţii au fost eliberaţi şi plasaţi în arest la domiciliu.

În acest dosar, poliţiştii au făcut cercetări timp de doi ani, având sprijin de la poliţişti din alte state europene. Anchetatorii au aflat că membrii grupării infracţionale recrutau fete prin metoda „Loverboy”. Practic, tinerele erau obligate să se prostitueze, în acest scop folosindu-se ameninţări şi agresiuni fizice.

 Potrivit DIICOT Galaţi, traficanţii de carne vie au racolat 35 de tinere şi minore din mai multe judeţe ale României, pe care ulterior le-au forţat să practice prostituţia în Italia, Spania, Olanda, Germania şi Belgia. Suma obţinută din activităţile ilegale este de aproximativ trei milioane de euro, banii fiind folosiţi pentru achiziţionarea de maşini de lux, apartamente, terenuri şi vile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Profesor acuzat că lua bani de la elevi ca să treacă anul

0
Un profesor de la un liceu din Arad este cercetat penal pentru luare de mită. CITEŞTE ŞI: Arad. Profesor acuzat de luare de mită de la elevi Cadrul didactic ar fi pretins de la elevii din clasele de seral bani pentru...