vineri, octombrie 4, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalPenalii de la USR. Cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, primarul...

Penalii de la USR. Cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, primarul Bacăului Lucian Viziteu vrea un nou mandat

-

I-a aprobat ilegal locuință de serviciu unei colege din USR, a angajat ilegal în primărie alți USR-iști, azi condamnați penal, iar contracte de consultanță au ajuns la „omul lui Clotilde”, cică fără știrea primarului Viziteu. Bomboana pe coliva băcăuanilor a fost pierderea finanțării prin PNRR pentru lucrările de la Spitalul Municipal.

Catalogat de mulți drept „cel mai incompetent primar din istoria Bacăului!”, usr-istul Lucian Viziteu visează la un nou mandat de edil. Problemele sale penale ar putea să-i încurce serios socotelile.

Sloganul USR „Fără penali în funcții publice” se dovedește, pe zi ce trece, doar o uriașă gogoașă politică, menită să amăgească electoratul. „Salvați România” (de cine?) defilează și la aceste alegeri cu candidați cu probleme penale. Primarul Bacăului, Lucian Viziteu, este cercetat într-un dosar al procurorilor DNA Bacău, care vizează atribuirea ilegală a unui apartament de lux către o membră marcantă a USR, angajată la Direcția Baze Sportive a Primăriei Bacău.

Lucian Viziteu mai este acuzat că a condus Primăria Bacăului în mod discreționar, după bunul plac, fără să păstreze măcar aparențele de legalitate.

Lucian Viziteu (dreapta), alături de Dan Barna și Clotilde Armand

I-a dat locuință de serviciu unei colege de partid

DNA a început, recent, urmărirea penală față de primarul USR din Bacău, Daniel Lucian Viziteu, pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu, în cazul angajatei USR care a primit o locuință de serviciu, deși aceasta avea domiciliul în Bacău.

Cerasela Cocalea, membră marcantă USR, partid din care face parte primarul Viziteu, a locuit o vreme în apartamentul de serviciu, luxos, al Primăriei Bacău, de pe strada Pictor Aman 94, unde funcționează Inspectoratul de Stat în Construcții. Pentru apartamentul de serviciu de peste 100 de metri al instituției, Cerasela Cocalea nu a plătit nicio chirie. Atribuirea locuinței s-a făcut ilegal, susține DNA, pentru că nu a fost aprobată de Consiliul Local Bacău.

Contactată de Ziarul de Bacău, Cerasela Ionela Cocalea a confirmat că a primit o locuință de serviciu de la Primăria Bacău: Este adevărat, am primit o locuință de serviciu. Normal că am buletin de Bacău, din moment ce am locuit în Bacău. Neavând alt domiciliu decât acest apartament de serviciu, mi se pare normal, nemaiavând casă”.

După ce procurorii l-au anunțat că are calitatea de suspect, primarul USR Lucian Viziteu s-a victimizat, insinuând că acuzațiile au substrat politic.

„Am să stric un subiect bun pentru presa de partid și am să anunț eu că în speța cu apartamentul de serviciu în care a locuit, pentru o perioadă, o angajată a primăriei, am fost informat ca am statut de suspect, alături de alți funcționari din primărie. Aștept să se încheie rapid această poveste și am încredere că și procurorii își doresc același lucru. Ca notă de subsol, vă anunț că astăzi a început, în mod oficial, campania electorală. Deloc surprinzătoare ziua aleasă pentru a resuscita acest subiect, a scris pe Facebook Lucian Viziteu.

Membri USR, angajați ilegal la Primăria Bacău

Acesta nu este singurul scandal de corupție care îl are în centru pe primarul Lucian Viziteu. În 2020, când a fost ales primar, Viziteu i-a angajat la cabinet pe Andreea-Elena Cochior, membră USR, și pe Ionuț Avram, blogger, simpatizant al edilului, pe funcția de consilier, fără ca aceștia să aibă studii superioare și să completeze dosarul de angajare cu diploma licență.

Andreea-Elena Cochior și-a recunoscut vina și a fost condamnată la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare. În schimb, Ionuț Avram nu a făcut acord de recunoaștere a vinovăției, ba mai mult, a adus la dosar o adeverință falsificată, în care o universitate ar fi certificat că este licențiat.

Împreună cu el, în dosarul DNA a mai fost trimis în judecată și Ion Barbu, șef al Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ.

Pe fond, Tribunalul Bacău i-a condamnat pe Ionuț Avram și pe Ion Barbu la 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei. Acum dosarul a ajuns în apel.

Servicii de consultanță atribuite indirect „omului lui Clotilde”

Primarul Bacăului Lucian Viziteu s-a confruntat și cu alte acuzații: ar fi atribuit serviciile de consultanță pentru proiectul de gestionare a parcărilor din Bacău unei companii care colaborează cu un membru USR, cunoscut și drept „omul lui Clotilde”.

Presa locală a dezvăluit că aceste contracte de consultanță au ajuns, indirect, la Cornel Bărbuț, fost candidat la funcția de consilier din partea USR.

Bărbuț implementează proiecte similare în Sectorul 1 al Capitalei și în Brașov, ambele conduse de colegi de partid.

Primarul Lucian Viziteu a răspuns acuzațiilor susținând că nu se ocupă el de gestionarea parcărilor din oraș și că acest domeniu de activitate intră în atribuțiile viceprimarului.

Demagogia USR. Ce a promis și ce a făcut primarul Viziteu?

Ales primar al Bacăului, pe fondul unor promisiuni extrem de generoase, primarul Lucian Viziteu s-a remarcat tocmai prin neonorarea promisiunilor de campanie și inițiative retrase, după ce băcăuanii s-au opus ferm.

Viziteu a propus, printre altele, creșterea taxării locurilor de parcare, creșterea taxei pentru salubrizare cu 140% și majorarea prețului apei cu 50%. De asemenea, a cerut suspendarea finalizării Spitalului Municipal Bacău, promis în campanie și a pierdut un proces de transparență, după ce a refuzat să comunice mai multe informații de natură financiară, potrivit B1TV. Primarul din Bacău i-a luat în vizor chiar și pe elevi, cărora le-a tăiat cuantumul burselor. Din acest motiv, Asociația Elevilor din Bacău a depus o plângere penală la DNA pe numele lui Viziteu, pentru abuz în serviciu.

În vara lui 2022, primarului Lucian Daniel Stanciu-Viziteu i s-a cerut demisia, după ce Primăria Bacău a pierdut finanțarea prin PNRR a lucrărilor de la Spitalului Municipal.

Contractul cu băcăuanii, încă o gogoașă a lui Viziteu

Lucian Viziteu le-a promis băcăoanilor parcări plutitoare pe Bistrița, un parc industrial, atragerea de investitori, investiții în infrastructură și nu numai, potrivit newsmoldova.ro.

Angajamentul primarului Lucian Viziteu. Câți bani trebuie să aducă de acasă?

Mai mult decât atât, candidatul USR și-a asumat în fața alegătorilor angajamentul că, dacă promisiunile prezentate în campanie nu vor fi respectate, va înapoia banii primiți din salariul de primar la sfârșitul mandatului.

După trecerea a mai mult de jumătate din acest mandat, Viziteu ar trebui nu doar să dea înapoi la bugetul local salariile încasate pentru funcția de primar, dar ar trebui să mai vină și cu bani de acasă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Candidaturile Dianei Şoşoacă şi a lui Mircea Geoană, contestate la CCR

0
Candidaturile depuse de Diana Șoșoacă (SOS România) și Mircea Geoană (independent au fost contestate la Curtea Constituțională, au precizat surse politice pentru stiripesurse.ro. CITEŞTE ŞI: Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la Prezidenţiale: Promite să aducă Diaspora acasă! Deocamdată nu se cunosc...