duminică, mai 26, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăFostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată...

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată într-un alt dosar

-

Procurorii DNA Bacău l-au trimis în judecată pe fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ștefan, la data faptei vicepreședinte al PDL, pentru trafic de influență într-un dosar privind atribuirea unui contract aferent unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile.

În prezent, Gheorghe Ștefan se află în detenție în urma condamnărilor din alte două dosare.

Potrivit unui DNA, în 2009, în contextul în care o societate intenționa să participe la o procedură publică de atribuire a unui contract finanțat din fonduri nerambursabile, Gheorghe Ștefan i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate. „Banii respectivi au fost pretinși de Gheorgeh Ștefan în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea influențării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înțelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ștefan a primit de la reprezentantul acelei societăți comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei”, susțin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț. Sursa citată precizează că, anterior, Gheorghe Ștefan a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Interceptări incendiare în dosarul generalilor SRI: Cum conduceau din umbră România

0
Detalii incendiare ies la iveală din ancheta de mare corupție derulată de procurorii anticorupție față de doi generali în rezervă ai SRI, respectiv fostul adjunct al Serviciului, Florian Coldea și fostul șef al Direcției Juridice, Dumitru Dumbravă. CITEŞTE ŞI: SRI...