sâmbătă, mai 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPercheziţii la suspecţii de furturi de componente auto

Percheziţii la suspecţii de furturi de componente auto

-

Percheziţii la suspecţii de furturi de componente auto din județul Constanța. Șapte persoane sunt suspectate că au furat sistemul catalitic de la mai multe maşini. 

Poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în aplicare, joi, şapte mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Medgidia, oraşul Cernavodă şi comuna Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat. 

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, șapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme şi autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanţa, oraşul Cernavodă şi localitatea Valu lui Traian. În urma descinderilor au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârşirea infracţiunilor, mai multe telefoane mobile, precum şi bunuri cu valoare probatorie”, se arată în comunicat. 

Şapte persoane au fost duse la sediu, pentru audieri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Interceptări incendiare în dosarul generalilor SRI: Cum conduceau din umbră România

0
Detalii incendiare ies la iveală din ancheta de mare corupție derulată de procurorii anticorupție față de doi generali în rezervă ai SRI, respectiv fostul adjunct al Serviciului, Florian Coldea și fostul șef al Direcției Juridice, Dumitru Dumbravă. CITEŞTE ŞI: SRI...