Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, susţine că România „nu va intra într-un război”, dar trebuie să fie pregătită pentru eventualitatea unui conflict armat în Ucraina.
„România nu va intra într-un război în acest moment. România trebuie să fie pregătită pentru consecinţele unui posibil conflict la graniţa Ucrainei. Nu putem să spunem cu siguranţă dacă va fi război acolo, în Ucraina, pentru că ar fi foarte mari costurile pentru Rusia dacă ar face acest lucru. NATO a anunţat prin vocea lui Stoltenberg, ieri, că nu poate fi vorba de o intervenţie militară, pentru că Ucraina nu este membru al Alianţei, deci nu poate fi vorba de un răspuns militar din partea asta. Deci din perspectiva asta, noi, România şi NATO nu vom intra în război militar. Sigur că războiul economic, războiul de alte facturi, blocajul economic, un blocking total poate va exista dacă va fi un conflict, dar în acest moment la un război cald, ca să spunem aşa, nu ne aşteptăm” a afirmat Vasile Dîncu, la Digi 24.
Întrebat dacă România se aşteaptă la un val de refugiaţi dinspre Ucraina, oficialul MApN a răspuns afirmativ.
„Toate ţările din Europa şi din flancul estic luăm în calcul acest lucru şi ne pregătim serios pentru toate consecinţele unei asemenea migraţii, suntem pregătiţi în acest moment pentru o posibilă asistenţă pentru migranţi din această, perioadă”, a spus Dîncu.
Cetățeanul TV