Evenimentele tragice din 10 august 2018 au marcat România. Mai mulţi protestatari dar şi jandarmi, veniţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, au fost răniţi în altercaţiile dintre cele două tabere. De atunci a început o anchetă. 18 persoane au fost identificate și deferite Justiției. În schimb, niciunul dintre jandarmii violenți cu protestatarii pașnici nu a fost inculpat. Nici măcar șefii lor de la conducerea Jandarmeriei.
De altfel, la un an de la violeţele din 10 august 2018, cei trei șefi din Jandarmerie cercetați de procurorii DIICOT pentru intervenția brutală asupra manifestanților de la protestul din 10 august anul trecut, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan și Sebastian Cucoș, au ocupat în ultimul an – sau ocupă în continuare – posturi la nivelul cel mai înalt în Jandarmeria Română, scrie hotnews.ro.
Prin numiri și împuterniciri, ei au fost rotiți între ei în cele mai importante posturi din Jandarmerie, cele de inspector general, prim-adjunct și șef al Jandarmeriei București. De asemenea, fostul secretar de stat în MAI, suspect în același dosar, Dan Mihai Chirică, este acum pe o funcție similară, dar la MApN, iar ”omul în alb” ce a coordonat intervenția în forță a brigăzii speciale ”Vlad Țepeș”, colonelul Cătălin Paraschiv, este tot la conducerea unității și în prezent.
Ce se întâmplă în ancheta agresiunilor din 10 august
Dosarul conține plângerile a 708 protestatari împotriva jandarmilor care au acționat în piață, a șefilor lor, dar și împotriva fostului ministru de Interne, Carmen Dan și a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, aflat acum în închisoare, scrie g4media.
Ancheta a început de fapt din noaptea de 10 spre 11 august 2018. Procurorul militar Bogdan Pîrlog de la Parchetul militar București s-a autosesizat și a deschis dosarul 10 August.
Citeşte şi: Maior susţine că nu a avut discuţii cu americanii despre protestele din 10 august
Pe 14 august 2018, cazul a fost preluat de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului general.
La 21 septembrie 2018 procurorii militari au început urmărirea penală împotriva foștilor șefi ai Jandarmeriei, coloneii Sindile, Cucoș, a maiorului Laurențiu Cazan și împotriva fostului secretar de stat din MAI, cel care coordona prefecții, Dan Mihai Chirică. Acuzațiile sunt abuz în serviciu și participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals sau complicitate la aceste infracțiuni.
Conform unui comunicat al Parchetului Militar, ”Colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin, în noaptea de 10/11.08.2018, în lipsa unui ordin sau dispoziții fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurențiu, prin ordinele date direct forțelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.
Citeşte şi: Documentele privind protestele din 10 august sunt desecretizate
Anul acesta, la 3 mai 2019, procurorii militari au extins urmărirea penală in rem, de această dată, pentru complicitate la abuz în serviciu și la participație improprie la purtare abuzivă.
”S-a constatat că, mai multe acțiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum și cu consecința exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”, arătau procurorii în comunicat.
Citeşte şi: Mario Mocan: Mitingul din 10 august nu e al nostru, al Diasporei
La 1 iulie 2019, procurorii militari au declinat ancheta la DIICOT pentru a se analiza reunirea cu un alt dosar deschis la parchetul anti-crimă organizată și care conținea plângerea șefilor Jandarmeriei privind o presupusă tentativă de lovitură de stat (acțiuni împotriva ordinii constituționale, infracțiuni ce sunt de competența DIICOT).
În urmă cu două spătămâni, pe 24 iulie 2019, premierul Viorica Dăncilă a declarat că protestele din 10 august au fost o tentativă de lovitură de stat şi i-a comparat pe manifestanți cu ”vestele galbene” din Franța.
Citeşte şi: UDMR versus Dăncilă: Nu a fost urmă de lovitură de stat în 10 august
La începutul acestei luni, pe 2 august 2019, DIICOT a decis reunirea celor două dosare. Este vorba de dosarele 33577/299/2018 și 33878/299/2018, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. Au termene de judecată pe 17 septembrie, respectiv 10 septembrie, potrivit portalului instanțelor.
Jandarmeriţa bătută
Dosarul privind violențele și furtul pistolului jandarmeriței Ștefania este primul caz ajuns în instanță, pe 29 noiembrie 2018. Ancheta s-a finalizat repede întrucât a fost instrumentată de Parchetul Capitalei cu polițiștii de la Capitală conduși de comisarul Radu Gavriș, mai scrie g4media.
Şapte persoane sunt judecate pentru violențele împotriva jandarmilor Ștefania Nistor și Cristian Felega și pentru furtul pistolului jandarmeriței.
Daniel Dumitru este cel care a furat pistolul Ștefaniei Nistor și e judecat pentru nerespectarea regimului armelor și munitiilor, uz de armă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Amicul lui, Mihail Gabriel Cristoloveanu, a tras cu pistolul furat pe un câmp și e judecat pentru uz de armă fără drept.
Noi proteste, la un an de la violenţele din 10 august
Pregătirile au început pentru protestul de pe 10 august din Piața Victoriei, la care sunt așteptați circa 250.000 de oameni, scrie euractiv.ro.
Primăria Capitalei a aprobat organizarea unei manifestaţii pentru data de 10 august în Piaţa Victoriei. Manifestaţia e organizată de Tommy Tomescu, în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România.
Proteste au fost anunțate şi în alte orașe din țară (Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu), dar și în Diaspora.
Cetățeanul TV