Dăncilă, despre 10 august: Când se forţează intrarea în Guvern, asta seamănă cu lovitură de stat

Proteste față de grațiere
Proteste față de grațiere

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, miercuri seară, referitor la violenţele de pe 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, că în momentul în care unii protestatari au încercat să intre în clădirea Guvernului, asta seamănă cu o lovitură de stat.

„În momentul în care se forţează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Eu ştiu un lucru, că au încercat să intre în clădirea Guvernului. Uitaţi-vă în orice stat membru al UE, dacă cineva ar incerca să intre în Guvern, cum aţi cataloga acest lucru? În momentul în care prin violenţă încerci să intri în clădirea Guvernului, acest lucru e de neacceptat. Cine a greşit de o parte şi de alta trebuie să plătească. Sunt dosare. Nu am nicio suspiciune, nu e normal să judec eu de o parte sau de alta. Justiţia va stabili vinovaţii. Dar ceea ce mi s-a părut anormal a fost să încerce să intre în clădirea Guvernului. Azi vor să intre în Guvern, mâine la Cotroceni. Acest lucru e de neacceptat. Eu nu am spus că toate persoanele de acolo aveau această intenţie, dar au existat persoane ce au forţat intrarea în clădirea Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă, la Digi 24.

Liderul PSD a comparat protestul din Piaţa Victoriei cu violenţele din Franţa.

„Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu vestele galbene în Franţa. Li se permitea să intre în Guvern prin forţă. Jandarmeria trebuie să îşi facă datoria. Dacă unii au făcut exces de zel, atunci cred că justiţia îi va sancţiona. Legea trebuie respectată, indiferent dacă e în cadrul forţelor de ordin sau al persoanelor care protestau acolo. Cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească, inclusiv trebuie o analiză a jandarmeriţei care a fost bătută. Nu cred ca procurorii să nu aibă acces la acest documente. Eu cred că procurorii au acces la aceste documente şi cred că ministrul trebuie să facă tot ce e posibil legal pentru aflarea adevărului”, a conchis Dăncilă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.