duminică, septembrie 29, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăICR susţine Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău

ICR susţine Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău

-

Institutul Cultural Român susţine cea de-a IX-a ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău, care se desfăşoară în 2024 sub genericul „Conexiuni europene”.

Evenimentul este organizat, până pe 22 septembrie, de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău în colaborare cu Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii din Republica Moldova. Pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul se bucură de Înaltul Patronaj acordat de Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu şi de Preşedintele României, Klaus Iohannis.

La eveniment participă Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul „Matei Vişniec” Suceava, Teatrul Naţional Radiofonic Bucureşti, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, alături de opt teatre din Republica Moldova: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” – organizator şi gazdă, Teatrul Republican „Luceafărul”, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Bălţi, Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”, Teatrul „B. P. Hasdeu” Cahul, Teatrul Naţional Satiricus „I.L. Caragiale”, Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul Fără Nume – Centrul Ginta Latină.

„Regele Moare”

Presedinta Maia Sandu a participat marţi, 10 septembrie, la spectacolul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti din deschiderea RTNR 2024, „Regele Moare” de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu, conferindu-le „Ordinul de Onoare” doamnei Mariana MIHUŢ şi domnului Victor REBENGIUC, „în semn de înaltă apreciere a dăruirii profesionale de-a lungul impresionantei cariere, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea şi promovarea teatrului, cinematografiei şi radioteleviziunii româneşti, pentru interpretarea inconfundabilă a unor roluri menite să descopere personaje emblematice din literatura română şi universală, precum şi pentru implicare activă la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova şi România”.

„Institutul Cultural Român se mândreşte cu faptul că e un partener permanent, încă de la prima ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti, şi că a investit într-una dintre cele mai dinamice manifestări culturale româneşti. Succesul teatrului românesc din România şi Republica Moldova a înălţat scena la o nouă dimensiune, una internaţională. Dar nu e vorba numai de teatru. Orice cultură tinde către complexitate şi interdependenţă. Este deja un lucru obişnuit să avem în program şi coproducţii, colaborări, parteneriate între creatorii din România şi Republica Moldova. Un exemplu încântător, prin noutate şi tradiţie, va fi anul acesta spectacolul Chiriţa la Chişinău, realizat de Ada Milea cu trupa teatrului Mihai Eminescu de la Chişinău”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele ICR.

Până duminică, 22 septembrie, publicul din Republica Moldova este invitat la 46 de evenimente culturale, dintre care 27 de spectacole în sală şi aer liber, opt audiţii de spectacole radiofonice, şase premiere, 10 conferinţe, lansări de carte, întâlniri cu intelectuali, creatori şi oameni de cultură. Vor fi prezentate două albume apărute la Editura ICR: TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini în marele teatru al lumii şi Gigi Căciuleanu – Omul Dans, de Ludmila Patlanjoglu. În cadrul seriei de conferinţe şi întâlniri cu personalităţi ilustre din lumea teatrului, reunite sub formula: „Identităţi lingvistice – identitate europeană (memorie, artă, management cultural)”, publicul îi va putea întâlni pe Emil Boroghină, Ludmila Patlanjoglu, Matei Vişniec, Ana Blandiana, Aura Corbeanu, Ion Bogdan Lefter, Maria Zărnescu, Oana Borş, Cristiana Teodorescu, Bogdan Căpîlnean, Cornel Huţanu, Larisa Turea, Angelina Roşca şi Anatol Petrencu.

Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti a fost organizată pentru prima dată în 2015 şi a fost inspirată din proiectul „Teatrul românesc Bucureşti-Iaşi-Chişinău”, lansat cu un an mai devreme, de cei doi directori ai Teatrelor Naţionale din Bucureşti şi Chişinău, Ion Caramitru şi Petru Hadârcă. Programul detaliat al Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti poate fi consultat la https://reuniune.md/, pe pagina Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, https://tnme.md/ sau pe paginile de socializare ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

George Simion, dat în judecată: Minciuna trebuie să aibă un preţ

0
Europarlamentarul PSD Dani Nica a anunțat vineri, 27 septembrie, că îl dă în judecată pe președintele AUR, George Simion, după ce acesta din urmă a lansat zvonuri în spațiul public conform cărora eurodeputatul ar deține anumite construcții hidrotehnice. CITEŞTE ŞI:...