Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că România va propune modificarea regulilor UE privitoare la rotația culturilor și la terenul lăsat pârloagă. Soluțiile românilor vor fi prezentate în cadrul Consiliului AGRIFISH.
Ședința va avea loc la începutul săptămânii următoare.
„Am luat această decizie după ce m-am consultat cu asociațiile de fermieri și cu mai mulți miniștri ai Agriculturii din Uniunea Europeană. Este evident că prevederile acestui Regulament nu îi ajută pe fermierii din majoritatea statelor membre. Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici. Voi propune ca de la rotația culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi. Un exemplu ar putea fi loturile semincere sau culturile pentru care înființarea pe aceeași suprafață nu prezintă riscuri fitosanitare sau de natură agro-chimică”,a transmis ministrul Florin Barbu.
Cetățeanul TV