duminică, septembrie 29, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăUdrea află astăzi dacă scapă de închisoare

Udrea află astăzi dacă scapă de închisoare

-

Apelul formulat de Elena Udrea în procesul prin care aceasta cere revizuirea sentinței de condamnare la 6 ani de închisoare cu executare primită în dosarul „Gala Bute” nu a fost soluționat nici în luna mai, deși instanța supremă rămăsese în pronunțare, dintr-un motiv mai puțin obișnuit.Năstase, atac la Băsescu: Elena Udrea face închisoare în locul lui!

Astăzi, Elena Udrea ar trebuie să afle dacă scapă de dosarul Gala Bute.

Patru judecători au formulat cereri de abținere, care a fost admise. După care, alți doi judecători desemnați să facă parte din Completul de 5 învestit cu soluționarea acestei cauze au formulat, la rândul lor, cereri de abținere, de asemenea admise. Apoi, încă doi magistrați trași la sorți au formulat cereri identice, care, și ele, au fost aprobate. Procesul a primit un nou termen de judecată, pentru data de 1 aprilie, de „Ziua păcălelii”. Nici apelul DNA, declarat de procurori în dosarul „Hidroelectrica”, în care Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal pe motiv de prescripție, nu a fost soluționat, ieri, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta, cu toate că, și în această cauză, instanța supremă rămăsese în pronunțare.

Situație explozivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul în care Elena Udrea cere revizuirea sentinței prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.

Pe fond, revizuirea a fost respinsă ca inadmisibilă

Disputa juridică se poartă în apelul pe care Udrea l-a declarat în cauza prin care a solicitat revizuirea sentinței de 6 ani de închisoare cu executare, primită în Dosarul „Gala Bute”. La data de 12 decembrie 2023, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire și a obligat-o pe Elena Udrea la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Procesul s-a mutat la Completul de 5 judecători.

Elena Udrea cere, prin această cale a revizuirii, atât redeschiderea Dosarului „Gala Bute”, cât și suspendarea executării mandatului cu închisoarea, iar în sprijinul solicitării făcute a depus, prin intermediul avocaților săi, presupuse probe noi, printre care s-ar regăsi și un document care ar fi avut, până anul trecut, caracter secret. În acest document ar fi consemnate mai multe declarații date în fața unui notar, care ar contrazice situația de fapt reținută de instanță la momentul condamnării Elenei Udrea. Concret, documentul în cauză ar demonstra că rechizitoriul din Dosarul „Gala Bute” s-ar fi bazat pe mărturii obținute prin exercitarea unor presiuni asupra martorilor, pe intimidarea unor martori denunțători, care au fost audiați fără să fi fost asistați de apărători aleși, ci de un avocat din oficiu agreat de DNA.

De asemenea, ar mai exista la dosarul revizuirii înscrisuri din care ar rezulta că martorii folosiți de DNA au revenit asupra declarațiilor și care ar fi relatat că au fost obligați de procurori să scrie declarațiile după dictare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

George Simion, dat în judecată: Minciuna trebuie să aibă un preţ

0
Europarlamentarul PSD Dani Nica a anunțat vineri, 27 septembrie, că îl dă în judecată pe președintele AUR, George Simion, după ce acesta din urmă a lansat zvonuri în spațiul public conform cărora eurodeputatul ar deține anumite construcții hidrotehnice. CITEŞTE ŞI:...