luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalEXCLUSIV Rujuri cu Covid la Spitalul Universitar

EXCLUSIV Rujuri cu Covid la Spitalul Universitar

-

Rujul cu Covid este „rețeta” incredibilă a dezastrului de la cel mai mare spital din țară. Mai multe asistente și infirmiere de la Spitalul Universitar București s-au infectat cu coronavirus, după ce au folosit același ruj, în cadrul unei ședințe foto pentru legitimații de serviciu.

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Dezastrul de la Spitalul Universitar, în care mai multe secții ale unității medicale au fost contaminate cu temutul coronavirus, a fost consecința unor gafe manageriale incredibile.

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit, recent, circuitul epidemiologic al infectării, modul în care s-a răspândit ca fulgerul virusul Covid-19 de la o secție la alta, de la pacienți la personalul medical.

Acum, vom dezvălui un alt episod, la fel de halucinant, al contaminării în cascadă de la Universitar. Greșeli impardonabile la nivelul celui mai mare spital din România.

CITEȘTE ȘI: Neregulile de la Spitalul Universitar. Ce nu trebuie să rateze Corpul de control

Rujul cu Covid. Coronavirusul, purtat din buze în buze

O decizie managerială iresponsabilă a contribuit la propagarea virusului. Cu o săptămână înainte ca Adriana Nica să fie înlăturată de la conducerea spitalului, echipa managerială a acesteia a luat decizia să facă noi legitimații de serviciu pentru întregul personal.

În loc ca fotografiile tip buletin să fie făcute individual și transmise în mod electronic celor care se ocupau de legitimații, angajații au fost strânși în grupuri pentru a fi fotografiați.

Decizia a aparținut directorului medical al SUUB, Dorin Ionescu, spun sursele noastre. Ionescu e cercetat penal acum pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

CITEȘTE ȘI: Degringoladă la Spitalul Universitar. Cade tavanul la blocul operator

„Au pus pe o doamnă să se plimbe prin spital cu aparatul foto și să facă poze la personal. Practic, îi strângeau și le făceau poze”, au explicat, pentru Cetățeanul, surse bine informate din Ministerul Sănătății. O decizie de Gâgă, în condițiile în care molima își făcea de cap prin București și prin țară.

O asistentă medicală deja infectată cu Covid, dar asimptomatică, s-a rujat ca să dea bine în poză. O colegă a folosit același ruj, contractând virusul în mod instant. Ulterior, testele au confirmat că ambele au fost infectate cu coronavirus. Pozitivi la testare au fost și alți angajați ai SUUB care au participat la ședințele foto colective, mai spun aceleași surse. Iată cum apare un focar epidemiologic din prostia managerială a unora.

În definitiv, „și proștii cu funcții de conducere sunt niște inteligenți asimptomatici”, au răbufnit sursele.

Cum s-a infectat cel mai mare spital din România

covid, #coronavirus

Ziarul Cetățeanul a prezentat în exclusivitate circuitul epidemiologic al infectării cu coronavirus la Spitalul Universitar, care relevă o crasă neglijență a echipei manageriale coordonată de Adriana Nica, până la data de 22 martie 2020, când a fost demisă. 

Pacientul zero, adus de la Centrul de dializă Diaverum, i-a infectat cu coronavirus, mai întâi, pe bolnavii cu care împărțea același salon de la Nefrologie.

Bolnavii de la Nefrologie infectați de pacientul zero (decedat între timp) au avut nevoie și de investigații în spital – cele mai multe fiind investigații cardiologice. Unul dintre acești pacienți a ajuns la Unitatea de Terapie Intensivă Cardio (UTIC).

Toți medicii de la Cardiologie care au îngrijit pacienții provenind din dializă au fost infectați imediat și ei cu coronavirus.

Virusul s-a transmis mai departe la pacienții internați la Secția Cardiologie.

Pacienți de la Cardiologie au fost aduși la Secția Chirurgie cardiovasculară, aducând nenorocirea și acolo.

Tot pacienți de la Cardiologie au ajuns și la Secția Ortopedie, transmițând virusul și pacienților internați în această secție.

CITEȘTE ȘI: Coronavirus la Ministerul Sănătății. Şeful Corpului de Control, testat pozitiv

Șase secții de la Spitalul Universitar din București au fost închise

covid, coronavirus

Până acum, 27 de persoane au fost testate pozitiv pentru Covid-19 la Spitalul Universitar din București. Este vorba despre 17 cadre medicale și 10 pacienți.

Numărul celor infectați ar putea fi însă mult mai mare. De la nivelul SUUB s-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru 20% dintre acestea se așteaptă încă rezultatele.

#coronavirus Testarea a fost declanșată în 22 martie, la nivelul personalului medical și a pacienților, observându-se o creștere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.

Pentru a stopa transmiterea în masă a virusului, noul manager care a fost numit în locul Adrianei Nica a dispus ca șase secții să fie închise, pentru a fi dezinfectate. Este vorba despre secțiile de ATI, cardiologie, ortopedie, nefrologie, chirurgie cardiologie și chirurgie toracică.

CITEȘTE ȘI: Cercetător german, despre coronavirus: „Nu s-a infectat nimeni la cumpărături”. Concluziile sale despre transmiterea virusului

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...