joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalImpostura lui Alexandru Cumpănașu, falsuri în serie la alegeri

Impostura lui Alexandru Cumpănașu, falsuri în serie la alegeri

-

Megalomania lui Alexandru Cumpănașu nu cunoaște limite. Cel care a provocat un imens scandal cu contul său pe Tik Tok, a ajuns să se creadă salvatorul României.

Articol realizat de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Cumpănașu a anunțat noua conducere a Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), în urma unor alegeri fictive, după cum au confirmat, pentru Cetățeanul, mai multe personalități trecute în fals că au fost alese vicepreședinți ai Coaliției.

Urmare a demersurilor ziarului Cetățeanul de a verifica informațiile false publicate pe pagina oficială a CNMR, Cumpănașu a șters, duminică informațiile fictive. A păstrat însă postarea pe Facebook în care anunța alegerile fantomă ca fiind „o decizie foarte importantă pentru România”.

Cumpănașu: „Realegerea mea, decizie importantă pentru România”

Recent, Alexandru Cumpănașu a anunțat o „decizie importantă pentru România”: a fost reales președintele CNMR. Decizie foarte importantă pentru România‼️ Am fost reales Președintele CNMR pentru următorii 4 ani‼️ Românii vor avea o structură imensă apolitică care (n.r. cacofonia îi aparține) să-i reprezinte și care să-i apere‼️”, a scris Cumpănașu pe Facebook.

Concret, Cumpănașu susține că, în urma Consiliului Național al CNMR desfășurat în perioada 15 Noiembrie – 4 decembrie 2020 (?!), a fost stabilită conducerea CNMR pentru următorii 4 ani, obiectivele, Planul de Măsuri pentru Modernizarea României și strategia de dezvoltare instituțională.

Cumpănașu

„Cei peste 500 de delegați au ales în calitate de Președinte al CNMR pe domnul Alexandru Cumpănașu alături de o echipă complexă de Vicepreședinți pe domenii și zone geografice. Personalități ale vieții economice, sociale, culturale și academice reprezentând organizații importante din România fac parte din echipa de conducere a CNMR. CNMR rămâne astfel cea mai mare și importantă organizație din România reprezentând cetățenii și organizațiile profesionale”, se arată în comunicatul CNMR, șters acum de pe site-ul organizației.

CITEȘTE ȘI Adevăruri scandaloase – Conflictele de interese ale primarului Nicușor Dan

Vicepreședinții lui Cumpănașu: „Nu am participat la niciun fel de alegeri

Cumpănașu

În același comunicat este prezentată lista cu ceilalți membri aleși în conducerea CNMR, mulți dintre aceștia personalități marcante, precum academicianul Nicolae Zamfir – șeful secției de fizică din cadrul Academiei Române și fost Director al IFIN – HH (Laserul de la Măgurele), generalul Constantin Degeratu – fost șef al Statului Major General al Armatei Române, Costin Georgescu – fost ambasador al României în Cipru și fost director al SRI, generalul dr. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, Corneliu Cherbis – fost ofițer în Aviația Israeliană, șef al mai multor companii mari din Israel, dar și din România din domeniul construcțiilor, energiei sau protecției mediului sau Gheorghe Ialomițianu – fost ministru de finanțe.

Pe lista fictivă de vicepreședinți mai apar Gheorghe Turda – celebru rapsod popular, Ion Sandu, fostul președinte al Autorității Naționale de Meteorologie, general Anghel Andreescu – fost secretar de stat pentru Ordine Publică în cadrul MAI și fost șef SPP și IGPR etc.

Vicepreședinții așa-zis aleși în conducerea CNMR au confirmat pentru ziarul Cetățeanul că nu au participat la consiliul Coaliției din noiembrie-decembrie 2020 și că nu fac parte din echipa Cumpănașu. Ei s-au delimitat de acțiunile lui Alexandru Cumpănașu, ba mai mult unii au spus că îl vor soma pe așa-zisul președinte al CNMR să-i scoată imediat de pe listă.

La scurtă vreme, comunicatul CNMR referitor la alegerea noii conduceri a fost șters de pe site-ul organizației. „Revenim în curând! Site în revizie!”, pot citi cei care vor să acceseze portalul CNMR.

Am încercat să-l contactăm pe Alexandru Cumpănașu pentru a-și sune punctul de vedere. De îndată ce ni-l va remite îl vom publica în cadrul acestui articol.

CITEȘTE ȘI Adevăruri scandaloase – Nicușor Dan, și primar și judecător!

Costin Georgescu, fost director SRI: „Băiatul ăsta văd că a luat-o razna”

„E o prostie, nu e adevărat. E prima oară când aud de treaba asta, habar n-am de acest consiliu, nu mi-a spus nimeni nimic. Nu am participat la așa ceva. Nici nu avea cum să se țină, suntem în plină pandemie. Este o minciună… Poate să pună pe lista aia și pe Papa de la Roma. Băiatul ăsta văd că a luat-o razna după alegerile prezidențiale. Ori are ceva, a căzut în cap, ori cineva îl dirijează. Altfel, nu-mi explic. Să iasă cu minciuni de genul ăsta e ceva incredibil”, a declarat, pentru Cetățeanul, Costin Georgescu.

Fostul ambasador ne-a confirmat că nici generalul Constantin Degeratu nu a participat la consiliul-fantomă.

„Mi-a spus că nu l-a căutat nimeni, nu a vorbit cu nimeni, nu știe nimic. A rămas și el total consternat. Individul ăsta (n.r. Cumpănașu) la ora actuală ar face orice ca să iasă în față”, a mai spus Costin Georgescu.

Cât despre coaliția condusă de Cumpănașu, Costin Georgescu spune că nu mai funcționează: Coaliția asta a fost o poveste de acum câțiva ani, a murit demult. S-a desfiițat, unii au intrat în politică. A fost o idee, dar nu a ieșit nimic, nu s-a mai întâmplat nimic”.

CITEȘTE ȘI Adevăruri scandaloase – Primarul Nicușor Dan, falsuri în instanțele judecătorești

Academician Nicolae Zamfir: „Mă delimitez clar”

Cumpănașu

Fizicianul Nicolae Zamfir (foto) se delimitează de acțiunile lui Alexandru Cumpănașu și spune că nu a participat la niciun fel de alegeri.

„Acceptul să fac parte din CNMR s-a bazat pe Programul Coaliției și pe faptul că îi cunosc pe unii membri ca fiind reprezentanți serioși ai societății românești. Am văzut în presă știri legate de acțiunile domnului Cumpănașu, însă nu cunosc amănunte. Nu am avut cunoștință de aceste activități și atitudini și mă delimitez clar de ele, a declarat fostul șef al Laserului de la Măgurele.

Aflat pe lista de vicepreședinți ai CNMR, Laurențiu Bogatu, secretar general al Patronatului Producătorilor de Agregate Minerale din România, îl taxează pe  Alexandru Cumpănașu.

„Nici pomeneală, n-am participat la niciun consiliu al CNMR. Am fost parteneri, dar o perioadă scurtă. Când a început scandalul ăla cu fetele de la Caracal ne-am retras. Nu ca persoană, ca patronat. Este un abuz, ne-am retras din coaliție de acum 2 ani. Nu am fost la niciun consiliu”, a declarat Laurențiu Bogatu.

Corneliu Cherbis: „Îi cer lui Cumpănașu să mă șteargă de pe listă”

Cumpănașu

La rândul lui, omul de afaceri Corneliu Cherbis (foto) ne-a transmis că nu a fost informat despre așa-zisele alegeri de la CNMR și că îi cere lui Cumpănașu să-l scoată imediat de pe lista de vicepreședinți.

Nu sunt cu Alexandru Cumpănașu, am renunțat demult la asta, nu vreau să am de-a face cu astfel de oameni. Îi spun lui Alexandru Cumpănașu să mă șteargă de pe listă”, ne-a transmis Cherbis.

Cumpănașu

Generalul Virgil Bălăceanu (foto), președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România neagă și el participarea și alegerile: „Nu am participat, de fapt, în realitate nu mai funcționa în mod real, după participarea lui Alexandru Cumpănașu la alegerile prezidentiale”.

Gheorghe Ialomițianu: „M-a tot chemat Cumpănașu pe acolo, dar nu m-am dus niciodată”

Fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu, trecut și el pe lista lui Cumpănașu fără voia sa, a explicat pentru Cetățeanul cum a ajuns în situația aceasta.

„În 2017, am candidat în Consiliul Auditorilor Financiari din România. Camera Auditorilor era înscrisă în CNMR. Apoi, am văzut că eu sunt vicepreședinte (n.r. CNMR), deși eu nu am participat la nimic, la nicio ședință.

M-a tot chemat Cumpănașu pe acolo, dar nu m-am dus niciodată. Nici acum nu am participat, nu știu de așa ceva. Am citit și eu că am fost reales, dar nu știu de cine, pe mine nu m-a informat nimeni. Nici măcar să zică: Uite, avem alegeri, dacă vreți să vă depuneți candidatura”, a declarat Ialomițianu pentru ziarul Cetățeanul.

La rândul său, Sorin Mierlea, președintele InfoCons România, nu știe cum a ajuns pe lista de vicepreședinți al CNMR.

„Nu știu de niciun consiliu, nu am participat la așa ceva. CNMR nu cred că are măcar personalitate juridică, a declarat Sorin Mierlea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...