Tot ce trebuie să știi despre noile vouchere de vacanță

vouchere de vacanță

Odată ce ai primit voucherele de la angajator, vei alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorești să mergi în vacanță. Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit.

Există 3 emitenți, Cheque Dejeuner, Sodexo și Edenred. În LISTA DE AICI poți vedea dacă poți plăti cu vouchere de vacanță  Beneficiarul merge apoi la hotel/pensiune/agenție, etc. și plătește pur și simplu cu voucherele. Valoarea totală este de 1.450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei.

Voucherele de vacanță NU sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

Este interzis ca pachetul plătit prin voucher să fie mai scump decât cel plătit cash – se retrage licența agenției care face acest lucru.

Voucherele de vacanță sunt scutite de plata CAS și CASS. Potrivit Codului Fiscal, voucherele se impozitează doar cu 10%. Acest lucru nu se traduce, însă, printr-un impozit fix de 145 de lei, ci implică un calcul bazat pe grila de salarizare și de deduceri.

Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la DATA EMITERII.

Tichetul poate acoperi mai multe tipuri de plăți. Pachetul, însă, obligatoriu trebuie să includă cazare, apoi transport, mâncare, agrement, tratament balnear.

Cine beneficiază de noile vouchere de vacanță

Circa 1,2 milioane de vouchere de vacanță vor ajunge la destinatari în următoarele zile, acestea având o valoare nominală de 1450 de lei. Tichetele sunt sub forma unui carnețel cu 29 de file, fiecare filă având o valoare de 50 de lei. Pe acestea sunt inscripționate numele și prenumele beneficiarului, dar și codul numeric personal al acestuia.

Ele vor putea fi folosite doar pentru vacanțe în România,  „Cei care vor cumpăra vouchere de vacanță de la alții vor fi păcăliți pentru că după cum v-am spus, ele sunt nominale. Pe de altă parte, sunt și hotelieri care acceptă să deconteze vouchere care nu sunt la purtător, adică nu pentru proprietarul de drept care nici măcar nu a fost în vacanță. Iar în acest sens am început să facem controale”, a spus ministrul Turismului.

Șeful Turismului crede, că românii care vor cumpăra la prețuri de nimic voucherele nu vor putea să se bucure de o vacanță în numele altcuiva pentru că nu vor avea și o copie de buletin al celui care-și vinde tichetele.

„Să presupunem prin absurd că ar fi 1% dintre români care ar proceda așa, tot ar fi un lucru bun pentru că tot românii cheltuie banii și tot într-o unitate hotelieră din România vor fi cheltuiți banii ăia”, a mai afirmat Bogdan Trif.

Asta înseamnă că, românii care au astfel de vouchere și nu vor să meargă în România, vor putea să le vândă, iar cu banii câștigați de pe urma lor să plece în vacanțe în afara țării, în timp ce persoanele care le-au achiziționat mai ieftin, se vor bucura de un concediu la noi, pe mai puțini bani și în numele altcuiva.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*