Legenda întemeierii Mănăstirii Mihai Vodă. La pas prin istoria Sectorului 5

Scurta domnie în Țara Românească a lui Alexandru al III-lea cel Rău, din toamna lui 1592 până în vara lui 1953, a rămas în istorie prin birurile grele pe care Vodă le pusese pentru a-și achita datoriile imense, dar și prin faptul că a încercat să-l scurteze de cap pe cel ce avea să fie cunoscut ca Mihai Viteazul.

Legenda, cu mai multe versiuni, spune că Mănăstirea Mihai Vodă, din care se păstrează biserica și clopotnița în Sectorul 5, a apărut în urma eșecului lui Alexandru al III-lea de a-l executa pe banul Craiovei.

Citește și Mănăstirea Mihai Vodă, ctitoria prea cucernicului jupân Mihai banul. La pas prin sectorul 5

Se zice că în iarna geroasă a scurtei domnii despre care vorbim, Mihai este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Banul Craiovei este dus spre Piața Sfântul Anton, locul în care trebuia să fie decapitat. Drumul spre piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai, cu permisiunea gărzilor, se oprește la Sfânta Liturghie a bisericii și se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă scăpa cu viață.

Cert este că Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău.

O versiune a legendei vorbește despre o garanție depusă de 12 boieri că este fiul domnitorului Pătrașcu.

„…banul Mihai au jurat cu 12 boieri înaintea lui Alexandru Vodă că iaște fecior de domn și așa au scăpat cu viață

[Mihai ajungând domn] mănăstirea încă o au făcut, care să veade și să numeaște Mihai Vodă, precum s-au făgăduit în nevoia lui” – aflăm dintr-o cronică citată de Claudia Tița-Mircea în „Biserica Mănăstirii Mihai Vodă; monumentele Bucureștiului istoric. 2006”.

Fuga călăului

Potrivit altei variante, la vederea lui Mihai, ,,un bărbat falnic și deosebit de arătos”, călăul înspăimântat ar fi aruncat securea și ar fi fugit. După care Mihai a fost eliberat la presiunea plebei Bucureștilor, strânsă la locul execuției. Eliberat, Mihai și-a ținut promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și a ridicat mănăstirea.

Ctitoria lui Mihai Viteazul avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniță, mai multe case domnești, case pentru stareți, o sală de mese (trapeză) și o bucătărie (cuhnie), pivnițe.

Banul Mihai a înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, 13 sate dăruite de el, și un sat dar din partea soției sale, doamna Stanca, cumpărate cu suma de 472.000 aspri. Podul peste râul Dâmbovița, care făcea legătura cu mănăstirea a fost construit tot sub îndrumarea lui Mihai Viteazul.

Conform unei inscripții de pe frontispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594.

În august 1599, Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.

În anul 1595, lunile august-octombrie, armata lui Mihai Viteazu a fost atacată în interiorul mănăstirii de armatele otomane conduse de Sinan Pașa.

Mărturiile călătorilor străini

Călători străini prin țările române au remarcat frumusețea deosebită a mănăstirii. Printre ei, la 1654, s-a numărat Paul din Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Antiohiei într-o vizită la Mănăstirea Mihai Vodă:

„Sâmbătă ne-am dus să slujim Liturghia într-o mănăstire care poartă numele Sf. Nicolae, ctitoria răposatului Mihai Vodă, așezată tot pe o înălțime la marginea orașului, de mari proporții și măreață, cu trei turle.”

Turcul Evliya Celebi, cronicar de război, descrie mănăstirea, la 1666, ca fiind construită din piatră, așezată pe un deal, având ca anexe 100 de încăperi:

„Paisprezece mănăstiri mari, fiecare fiind asemenea unei cetăți puternice. Mai întâi vine Mănăstirea Mihai Vodă. Ea este așezată pe un deal, având o sută de încăperi de piatră”

În 26 octombrie 1802 are loc în România un cutremur de gradul 7,9. Seismului afectează destul de mult edificiul construit de Mihai Viteazul.

În 1825 clădirile complexului mănăstirii au fost reparate pentru a-i servi primului domn pământean, Grigore al IV-lea Ghica, ca reședință domnească, între anii 1822-1828. Între anii 1827-1837 mănăstirea este restaurată, iar în 1838 a fost zugrăvită pe dinăuntru, din inițiativa arhimandritului Teodosie Contopulo. Acesta adaugă bisericii un pridvor și repară turla mare. Cutremurul de gradul 7,5 din data de 23 ianuarie 1838 afectează din nou mănăstirea.

Arhivele Statului

Între anii 1828-1829, în timpul războiului ruso-turc casele domnești sunt transformate în spital, deservind armata rusă. În perioada următoare clădirile complexului funcționează ca spital militar pentru oastea română. Începând cu anul 1855, până în anul 1862 a funcționat aici școala de medicină. În anii 1854, 1876, 1897 au loc o serie de reparații ale construcțiilor din interiorul mănăstirii.

Până în anul 1848 slujbele în Mănăstirea Mihai Vodă au fost efectuate în limba greacă. În 1848 enoriașii au cerut reprezentanților guvernului Gheorghe Bibescu să se folosească limba română în oficierea liturghiilor.

După Unirea Principatelor, din 1862, arhivele statului au fost unificate și puse sub conducerea Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor. În 1864, în timpul guvernului Crețulescu, arhivele sunt reorganizate și intră sub conducerea lui Cezar Boliac. Tot acum arhivele primesc o locație nouă, Mănăstirea Mihai Vodă, devenită proprietatea statului după secularizarea averilor mănăstirești. În momentul în care mănăstirea trece în proprietatea Arhivelor Statului, construcția se afla într-o stare avansată de degradare.

În anul 1877 mănăstirea găzduiește sediul uneia din primăriile de sector precum și poliția sectorului.

Edificiul este restaurat complet în 1900 datorită insistențelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. Datorită strădaniei acestuia de a readuce la o formă demnă de „cel mai de seamă monument al Bucureștilor”, bustul lui Dimitrie Onciul a fost amplasat alături de bustul cărturarului Bogdan Petriceicu Hașdeu în grădina din fața bisericii. Ambele busturi au fost turnate în bronz și realizate de sculptorul Mihai Onofrei.

Sediul Ordinului Mihai Viteazul

În perioada următoare, între anii 1900-1916, complexul este transformat pentru a răspunde nevoilor Arhivelor Naționale și este construit printre altele Palatul Arhivelor Naționale, viitorul sediul al Arhivelor statului, conform planurilor arhitecților Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Al. Băicoianu și M. Gabrielescu. Palatul a fost ridicat pe locul vechilor pivnițe ale mănăstirii, aripa de nord fiind renovată între anii 1940-1941.

Începând cu anul 1920, odată cu înființarea Ordinului Mihai Viteazul de către regele Ferdinand și transformarea bisericii în sediul cavalerilor Ordinului, mănăstirea devine locul în care militarii vor depune jurământul de credință.

Între anii 1928-1935 mănăstirea a fost renovată din nou, de Comisia Monumentelor Istorice a vremii, sub îndrumarea arhitectului Emil I. Costescu. Pictura interioară este refăcută de către Costin Petrescu într-un stil neobizantin. În această perioadă biserica este recunoscută ca un simbol estetic și istoric al Bucureștilor, Cincinati I. Sfințescu într-o carte din 1932 vorbea astfel despre aceasta: „Biserica Mihai Vodă de la Arhivele statului îndeplinește condițiile unei valorificări istorice și cată a fi păstrată și ca valoare estetică, nu numai istorică. Arhivele Statului înconjurătoare asigură aici liniștea și reculegerea necesară.”  

Între anii 1928-1940 au fost descoperite cele șapte morminte din interiorul bisericii. Un singur mormânt, cel al lui Ioan, fiului lui Grigore Ghica fost găsit intact. Pietrele tombale ale celorlalte șase morminte au fost folosite la reconstrucția pardoselii după cutremurul din 1838.