Se reia ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Guvernul, obligat de instanţă să adopte regulamentul

ridicarea maşinilorMinisterul Afacerilor Interne şi Guvernul sunt obligate să elaboreze şi să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, se arată într-o sentinţă civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Primăria Sectorului 1 a anunţat marţi că, la solicitarea instituţiei, Curtea de Apel Bucureşti a emis o sentinţă civilă prin care obligă MAI şi Guvernul să elaboreze şi respectiv să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

„Instanţa de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să elaboreze procedura de ridicare a maşinilor oprite/staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, aşa cum este prevăzută la art. 64 şi art. 97 alin 1 lit. d) şi alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 195/2002 republicată.Totodată, Curtea de Apel Bucureşti obligă Guvernul României ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 1.

Decizia luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, de Guvern şi MAI, în termen de 15 zile. Primăria Sectorului 1 anunţă că va solicita „Guvernului României şi ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curţii de Apel şi să adopte regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.”

Acest regulament nu mai poate fi elaborat şi adoptat la nivel local din mai 2015, după o decizie a Curţii Supreme care spunea că “procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.