Victor Ponta nu a mai suportat. Și-a anunțat demisia din PSD-ul condus de Liviu Dragnea

Ponta
Spectacolul de ziua lui Ponta a fost plătit din bani publici

Fostul prim-ministru, Victor Ponta, a anunţat, astăzi, la Parlament, că îşi depune demisia în alb din partid, pe care o va trimite preşedintelui Liviu Dragnea. Cu toate acestea, fostul lider al partidului a lăsat și o portiță de întoarcere

”Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta.

Anunţul acestuia survine mai multor observaţii făcute de Ponta la adresa modului în care este condus PSD, fapt ce l-a făcut pe Liviu Dragnea să spună că ”orice critică a lui Victor Ponta este sănătate curată”.

Micul Titulescu

Fost procuror, secretar de stat, ministru, prim-ministru, Victor Ponta, pe care Adrian Năstase îl numea „micul Titulescu”, a intrat în PSD în 2002.

Victor Ponta a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD în iulie 2015, după ce a fost pus sub inculpare în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Ponta şi-a anunţat decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook. „Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant”, spunea Ponta în scrisoarea adresată colegilor săi din PSD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.