Turcii de la Otokar sunt încrezători că vor câștiga la CNSC și vor livra autobuze Primăriei Capitalei

Otokar

Producătorul turc de autobuze Otokar, desemnat câştigătorul licitaţiei pentru cele 400 de autobuze pe care Primăria Capitalei vrea să le cumpere, se arată încrezător în rezultatul contestaţiei şi estimează că autorităţile vor da o soluţie favorabilă în trei-patru săptămâni.

Denis Toublanc, director de marketing al Otokar în Europa, a declarat într-un interviu pentru News.ro că România este o ţară cu potenţial, unde are ca obiectiv să îşi întărească prezenţa şi vrea să participe şi la alte licitaţii organizate de municipalităţi. Compania deja a depus o astfel de ofertă la o licitaţie organizată la Braşov. În prezent, în România circulă 190 de autobuze Otokar, în cadrul unor contracte private, iar cel cu Primăria Bucureşti ar fi primul cu o instituţie publică.

”Am fost surprinşi de aceste contestaţii, nu înţelegem de ce au contestat licitaţia, motivele lor sunt nefondate. Suntem însă încrezători că personalul Primăriei, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi instanţele de judecată vor lua deciziile în conformitate cu legile şi documentele furnizate, o soluţie corectă, favorabilă nouă. Suntem foarte optimişti că decizia va fi aceeaşi, deoarece este rezultatul unui proces de evaluare lung şi serios. Am trimis mii de pagini de documente tehnice pe tot parcursul procesului. Estimăm că în circa 3-4 săptămâni vor oferi soluţia finală”, a declarat Denis Toublanc.

Primăria Bucureşti a atribuit în februarie firmei Otokar Europe contractul de achiziţie a 400 de autobuze noi pentru Capitală, cu o garanţie de opt ani. Valoarea contractului, dacă va fi semnat, este de 100 de milioane de euro şi include şi partea de servicii. Rezultatul licitaţiei a fost însă contestat de ceilalţi concurenţi, Mercedes – Benz România şi turcii de la Karsan.

”Argumentele sunt neîntemeiate şi am fost dezamăgiţi să descoperim în mass-media argumentele lor false, chiar înainte ca rezultatul licitaţiei să ne fie comunicat. În ansamblu, oferta noastră respectă atât cerinţele prevăzute în documentaţia de licitaţie, cât şi necesităţile cetăţenilor Capitalei. Totuşi, nu comentăm dreptul legal al unui ofertant de a contesta un rezultat al licitaţiei, chiar dacă rezultatele nu sunt conforme cu realitatea. Otokar va avea un garaj de service cu sediul în Bucureşti, care poate respecta 100% documentaţia de licitaţie, inclusiv licenţa solicitată de carnetul de licitaţie şi reglementările internaţionale relevante”, a precizat Toublanc.

LĂSAȚI UN MESAJ

*