Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, finanțată de primăriile din București, se face fără aviz ISU

Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului
FOTO basilica.ro

Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului are loc pe răspunderea Patriarhiei, având în vedere că imobilul nu are autorizaţie de securitate la incendiu, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti-Ilfov.

Daniel Vasile a precizat pentru Mediafax că sfinţirea de duminică are loc într-o clădire care nu are autorizaţie de securitate la incendiu şi că ISU nu poate o emite o astfel de autorizaţie decât în momentul în care clădirea este recepţionată, lucru care a fost transmis reprezentanţilor Bisericii.

Evenimentul la care sunt aşteptaţi peste 30.000 de oameni va avea loc pe răspunderea Patriarhiei Române. „Între Patriarhie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a fost o informare făcută cu privire la faptul că se va întâmpla un eveniment, iar Inspectoratul a comunicat faptul că a luat la cunoştinţă şi că, având în vedere că este o clădire la care nu este terminată recepţia, organizatorul evenimentului îşi asumă întreaga resposabilitate pentru toate tipurile de evenimente care se pot întâmpla. Noi le-am dat un set de reguli şi măsuri şi le-am spus că evenimentul se organizează pe propria răspundere. În continuare, ei vor organiza evenimentul”, a declarat Daniel Vasile.

Nu este exclus ca, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, să fie şi un control, iar, dacă este cazul, inspectorul care va merge în zonă poate aplica amenzi sau nu. Legea 307/2006 prevede faptul că punerea în funcţiune a acestor clădiri fără obţinerea avizului sau a autorizaţiei la incendiu se sancţionează cu amendă între 2.500 şi 5.000 de lei.

„Este aceeaşi situaţie ca la Arena Naţională, au fost organizate acolo evenimente cu asumare şi s-au dat amenzi”, a mai spus Daniel Vasile.

Pompierii au fost pe teren înainte de sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

Angajaţii Inspectoratului au fost în recunoaştere în zona Catedralei Mânturiii Neamului, pompierii au fost pe teren şi au verificat modul în care se vor desfăşura activităţile în ziua respectivă. Duminică, ISU va organiza un dispozitiv de intervenţie, în caz că se întâmplă ceva.

„Având în vedere evenimentul, Patriarhia a notificat şi Jandarmeria, toate evenimentele cu grad ridicat de risc sunt gestionate de Jandarmerie. Jandarmeria a solicitat ISU să realizeze un dispozitiv de intervenţie şi să fie prezentă în dispozitiv în ziua de duminică, între anumite intervale orare. Noi o să avem un dispozitiv de intervenţie, cu maşini de stingere, ambulanţe SMURD, având în vedere numărul ridicat de participanţi”, a completat Daniel Vasile.

Viceprimarul general Aurelian Bădulescu estimează că la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, care va avea loc duminică, urmează să participe 30.000 de persoane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.