Reţea de trafic de migranţi către Austria, săltată de DIICOT

sursa foto: Google
sursa foto: Google

DIICOT anunță că în 6 iunie a depistat în flagrant delict 3 persoane, din județul Alba, în timp ce transportau 6 cetățeni din Bangladesh, ascunși într-un spațiu special amenajat, sub podeaua unui camion destinat transportului de marfă.

CITEŞTE ŞI: Achiziţii fictive în numele unei companii din subordinea Ministerului Energiei! DIICOT face zeci de percheziţii

Din cercetări a rezultat că cei 6 migranți ar fi fost preluați din Alba Iulia, unde se aflau cu viză legală de muncă, pentru a fi trecuți fraudulos frontiera de stat, urmând a ajunge pe teritoriul Austriei, contra a 3.000 de euro/migrant, precizează DIICOT într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în anul 2022, cele 3 persoane depistate în flagrant delict, împreună cu alte 4 persoane, din județul Alba, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.

Când au început racolările

„Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2023, bănuiții ar fi desfășurat activități de racolare, îndrumare, transportare și adăpostire a mai multor migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu Ungaria, în scopul de a obține foloase patrimoniale importante, prin mijloace care au pus în pericol viața, integritatea sau sănătatea migranților, aceștia fiind adăpostiți, pe durata transporturilor, în cuști metalice sudate sub șasiul autoutilitarelor, existând un pericol evident în caz de accident de circulație, precum și pericol de asfixiere de la gazele de eșapament.

La data de 7 iunie a.c., în județul Alba, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, la locuințele membrilor grupului infracțional organizat.

Față de 3 bărbați, de 28, 36 și 37 de ani, din Alba Iulia, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migrați și constituirea unui grup infracțional organizat, iar ulterior, au fost prezentați Tribunalului Alba, care a dispus cercetarea lor în stare de arestare preventivă”, precizează DIICOT.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.