PSD face praf certificatul verde în biserici: Să nu îndrăzniți să atacați dreptul românilor de a se ruga!

sursa: catedralamitropolitanaiasi

Deputatul PSD Daniel Ghiță s-a aprins după discuțiile dintre cultele religioase și premierul Nicolae Ciucă și ministrul Sănătății privind introducerea certificatului verde în biserici.

„Certificatul verde nu are ce căuta la intrarea în biserici și nu poate fi folosit ca instrument de discriminare și de interzicere a exercitării credinței. Un asemenea criteriu anti-uman pentru mersul la biserică înaintea Sărbătorilor Creștine din luna decembrie reprezintă o batjocură la adresa poporului român și o încercare de distrugere a credinței care nu poate fi tolerată.

Oprirea de urgenţă

Nimeni nu are dreptul să interzică mersul la rugăciune și celebrarea Sărbătorilor Creștine! Pentru aceste drepturi românii au ieșit în stradă în 1989! Ne întoarcem iarăși la dictatură? Numai înainte de 1989 românii nu aveau voie la biserică, mai ales dacă aparțineau anumitor categorii sociale, cum era, de exemplu, personalul din învățământ. Și acum nu mai au dreptul la rugăciune și Împărtășanie decât cei vaccinați?

CITEŞTE ŞI: Rafila, împotriva certificatului verde obligatoriu: Să nu fim ipocriţi!

Solicit oprirea de urgență a acestei abominații! Este strigător la cer și că se ajunge la o asemenea discuție în spațiul public și politic! Respectați credința și tradiția românească! Să nu îndrăzniți să atacați dreptul românilor de a se ruga și de a merge la biserică, singura lor mângâiere în asemenea vremuri de restriște. Nici păgânii din trecut nu au avut curajul să le interzică românilor credința strămoșească, și atunci cum putem numi democrație un regim unde se adoptă o asemenea măsură?”, transmite Daniel Ghiță.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.