Drulă, atac la CCR: Decizie absolut sfidătoare!

Preşedintele USR Cătălin Drulă consideră că legea privind reducerea pensiilor de serviciu ale magistraţilor a fost concepută în aşa fel încât să fie considerată neconstituţională. Drulă cataloghează drept „absolut sfidătoare” atitudinea preşedintelui CCR, Marian Enache, cu privire la acest subiect, amintind legăturile dintre acesta şi PSD şi numindu-l pe Enache drept „un om de casă al PSD-ului şi al PSD-ismului”, transmite News.ro.

CITEŞTE ŞI:

„A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională. De altfel, unul dintre cei doi parteneri din coaliţie o spune, PNL-ul. Cu unele voci. (…) Noi am venit cu amendamente tehnice, nu intru în detalii, exact ca să nu se întâmple asta şi nu a fost deloc vreun pic de receptivitate. Apoi, această aşa-zisă eliminare a pensiilor speciale, de fapt, păstra toate pensiile speciale, sau le păstrează în plată pentru un timp foarte îndelungat. Adică e o reformă care nu prea este, mai mult de formă”, a afirmat Drulă, miercuri seară, la Prima News.

El a amintit legăturile dintre PSD şi preşedintele CCR, Marian Enache, pe care l-a numit drept „un om de casă al PSD-ului şi al PSD-ismului”.

Motivare sfidătoare

Drulă a spus că motivarea preşedintelui CCR este una „absolut sfidătoare”.

„Practic, este o lovitură de stat a specialilor. Practic, se instituie un nou principiu constituţional – Constituţia are nişte principii dacă le citim la primele articole – aici este un nou principiu, al privilegiului”, a mai spus Drulă.

El a precizat că USR va urmări să numească la CCR judecători „care îşi asumă clar desfiinţarea pensiilor speciale”.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.