Deputatul Emanuel Ungureanu aduce noi acuzații pentru doctorul Mihai Lucan și primarul Emil Boc

0
150
Emanuel Ungureanu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a avut marţi o nouă discuţie cu procurorii DIICOT, în care a adus noi acuzaţii medicului Mihai Lucan, precum şi primarului de Cluj-Napoca, Emil Boc.

„M-am reîntors astăzi şi am avut o discuţie aprofundată cu procurorii anti-mafia despre procesul prin care pacienţii erau direcţionaţi de la clinicile de stat către privat. Sunt mărturii cutremurătoare, m-au sunat foarte mulţi oameni, care trebuie să înţeleagă că dacă vorbesc pe facebook nu înseamnă mărturie în instanţă şi nu trebuie să se mire dacă judecătorii nu au suficiente probe, pentru că procurorii nu pot să le strângă. Fac un apel la cei care au fost victimele acestui sistem mafiot să vorbească în faţa procurorilor şi în faţa camerelor de luat vederi”, a spus Ungureanu la sediul DIICOT.

El a adus în discuție şi cazul unei mame care, pentru copilul său, ar fi plătit 6.000 de euro, chiar dacă problema medicală nu i-a fost rezolvată. „18.000 de pacienţi au fost transferaţi în nouă ani între clinica privată şi clinica de stat şi vorbim de mii de oameni care au făcut proceduri care le-au pus în pericol viaţa prin nerespectarea procedurilor chirurgicale”, a menţionat deputatul.

Emanuel Ungureanu îl acuză şi pe primarul Emil Boc de faptul că ar fi favorizat clinica Lukmed a lui Mihai Lucan. ”În asocierea Primăriei Cluj cu Lukmed, lucrurile sunt extrem de grave şi o să depun o listă cu toţi consilierii locali care au ridicat mâna şi care au responsabilitate foarte clară în acea asociere păguboasă pentru municipiu. Domnul Boc nu se poate ascunde după perdele în aceste zile, pentru că este direct responsabil de jaful care a fost făcut la Institutul de Urologie din Cluj. (…) Documentele arată fără putinţă de tăgadă implicarea dlui Boc şi a tuturor consilierilor locali care au votat toate facilităţile către clinica domnului Lucan”, susţine Ungureanu.

Potrivit deputatului, un alt element de discuţie cu procurorii DIICOT se referă la „procedura prin care mulţi doctori din această reţea a Agenţiei Naţionale de Transplant direcţionau pacienţii în mod preferenţial pentru transplant”.

LĂSAȚI UN MESAJ


*