luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCrima de la Metrou putea fi prevenită dacă polițiștii erau la birou...

Crima de la Metrou putea fi prevenită dacă polițiștii erau la birou să înregistreze prima tentativă de omor

-

Tânăra care a supravieţuit tentativei de omor de la staţia de metrou Costin Georgian, după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori, a aşteptat două ore pentru a putea depune plângere la Poliţie, pentru că în faţa ei era o femeie care îşi pierduse sacoşa pe peron, iar poliţistul de acolo i-a cerut să aibă răbdare, motivând că el este singur, a declarat, la Antena 3, tatăl tinerei, precizând că după incident, care a avut loc în jurul orei 15.30, au sunat la 112, de unde au fost direcţionaţi la poliţia din metrou, reuşind să depună plângerea în jurul orei 19.00. Tatăl fetei mai spune că agresoarea ar fi avut scris în palmă mesajul „Am făcut-o, dar am confundat-o”. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că a fost o „oarecare sincopă, dar destul de justificată”.

„Un şoc pentru toţi. În 45 de minute am sunat la 112. Şi 112 m-a trimis la Costin Georgian să investighez eu ca părinte. E posibil aşa ceva? (…) Am spus la 112 că fata a fost împinsă intenţionat în faţa metroului, iar doamna de acolo mi-a spus să merg la metrou, că au poliţia lor (…) Trebuia să verifice imediat, să vadă că sunt om serios (…) Ce pierdeau? 10 litri de motorină, timpul a zece poliţişti, dar poate că salvau nişte vieţi”, a afirmat tatăl tinerei.

El mai povesteşte că la Poliţia de la metrou a stat aproape două ore pentru că în faţa sa era o femeie cu un copil care îşi pierduse geanta pe peron, iar poliţistul le-a spus că el este singur şi i-a rugat să aibe răbdare: „Poliţistul a venit şi ne-a întebat, i-am spus că a fost împinsă în faţa metroului. Nu a crezut din prima. Trebuia să-i ia declaraţia doamnei. În jurul orei 19.00 am putut da declaraţii”.

Tatăl fetei a povestit, de asemenea, cum a reuşit fiica sa să scape.

„A venit în spatele ei, pur şi simplu, a împins-o. Ea a crezut că este o glumă a unei prietene (…). Când şi-a dat seama că nu e glumă, a pus dreptul în faţă şi a stopat. A opus rezistenţă şi a reuşit să se salveze. Atunci a sărit lumea şi a reuşit să fugă. Toate acestea s-au întâmplat la 10 metri în faţa metroului. Era prima victimă şi poate nu mai era a doua. Mai avea un centimetru şi depăşea, deja era piciorul în aer”, a declarat bărbatul, precizând că agresoarea a început să împingă la momentul la care metroul ieşea din peron.

El a mai spus că fata a povestit că în momentul în care a coborât scările la metrou a observat-o pe agresoare, care era pe peron şi care o fixa cu privirea.

În momentul incidentului, au intervenit câţiva oameni care au întrebat-o pe agresoare ce are cu fata, iar aceasta ar fi repetat obsesiv că tânăra i-ar fi furat banii.

„Mi-a luat banii, mi-a luat banii şi repeta. Apoi a venit metroul, persoanele au intrat în metrou, fiica mea a urcat şi ea de frică şi atunci a realizat ce s-a întâmplat, a izbucnit în plâns, nu a ajutat-o nimeni (…). Agresoarea a rămas pe peron. Ne-am uitat pe filmări şi agresoarea se plimba foarte liniştită pe peron către ieşire cu telefonul la ureche. Am înţeles de la poliţie că i-ar fi găsit în palmă, dacă nu mă înşel: „Am făcut-o, dar am confundat-o”. I-au găsit scris în palmă. Aşa au găsit scris în momentul în care au arestat-o. Putea fi vorba despre fata noastră sau despre cealaltă”, a adăugat tatăl fetei.

El a mai spus că fiica sa, în vârstă de 22 de ani, este în stare de şoc.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Poliţia spunea că fata agresată la staţia Costin Georgian a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...