Ciucă şi Ciolacu întâlnire cu sindicaliştii

Premierul Nicolae Ciucă și viitorul premier Marcel Ciolacu se întâlnesc, la sediul Guvernului cu sindicaliștii din sănătate și educație.

CITEŞTE ŞI: Ciucă şi Ciolacu, acord politic cu profesorii: Acest lucru trebuie să înceteze!

Prima întâlnire va fi, la ora 11.00, cu sindicaliștii din domeniul sănătății, cei care au protestat ieri în fața Guvernului.

A doua întâlnire va fi, la ora 12.00, cu sindicaliștii din domeniul educației, cei care protestează azi în fața Guvernului, dar vor mărșălui și prin București.

Profesorii fac grevă în București

Profesorii nu opresc greva. Liderii sindicali anunţă că 20.000 de persoane vor participa la marșul din centrul Bucureştiului. Dascălii se adună pentru a patra oară în faţa Guvernului şi merg la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Marius Nistor, a anunţat un nou protest al reprezentanţilor din Educaţie în Capitală, cu 20.000 de persoane.

Inițial, Nistor a anunțat că va fi joi sau vineri, însă pentru joi era deja autorizat protestul Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei.

Nicuşor Dan asigurase că, așa cum a făcut de fiecare dată în mandatul său, municipalitatea va autoriza toate solicitările de proteste.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.