AUR, val de amenzi la protestul de la Ministerul Sănătăţii

Jandarmeria București a anunțat că vor continua verificările pentru a identifica şi alte eventuale fapte.

CITEŞTE ŞI:

Conform Jandarmeriei, urmare a nerespectării prevederilor legale la protestul din faţa Ministerului Sănătăţii, au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.700 de lei.

Astfel, s-au dat cinci amenzi pentru încălcarea unor prevederi privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi o sancţiune pentru încălcarea prevederilor pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

„De asemenea, a fost întocmit un act de sesizare cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP. În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, a transmis Jandarmeria.

Protest împotriva vaccinării

Reprezentanţii AUR au anunţat, miercuri, că vor organiza un protest, joi, de la ora 11.00, împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare pregătită şi elaborată de Ministerul Sănătăţii.

Aceştia precizau că această strategie „nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” şi solicitau ministrului Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Naţională de Vaccinare.

Joi, protestul a avut loc în faţa MInisterului Sănătăţii, Jandarmeria constatând mai multe încălcări ale legislaţiei.

Ulterior, AUR a transmis, printr-un comunicat de presă, că doar s-a alăturat acţiunii civice de protest organizată de societatea civilă în faţa Ministerului Sănătăţii împotriva vaccinării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.