Alina Gorghiu: PNL propune ordonanţă de urgenţă pentru alegerea primarilor în două tururi

rranci
Alina Gorghiu crede că legea va trece, totuși, de Curtea Constituțională

două tururiBiroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

„Un al doilea lucru pe care l-am decis astăzi este legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale care va avea loc în acest an, vorbesc de alegerea primarilor. Și, este, de altfel, primul scrutin după manifestațiile cetățenilor de la finalul anului trecut. Una din revendicările concrete pe care aceștia le-au avut a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care noi am susținut-o fără rezerve, am avut două rezoluții în forurile de conducere ale PNL. Am avut un proiect de lege care și acum se află în comisia de cod electoral. Și, din păcate, trebuie să mărturisesc, și eu și colegii mei nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a urni acest proiect în Parlament”, a declarat Gorghiu.

Potrivit copreședintelui PNL, „principalul adversar al acestui proiect, care ține de legitimitate, de reprezentativitate, de democrație, este PSD”. „Singura variantă realistă pentru a face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o ordonanță de urgență. Motiv pentru care, în urma discuțiilor politice pe care le-am avut astăzi cu colegii, am ajuns la concluzia că trebuie să-i propunem prim-ministrului Cioloș să ia în considerare solicitările pe care societatea civilă le-a avut. Nu trebuie să țină cont de părerea PNL, cum credem că nu e cazul să țină cont de părerea PSD, care se va împotrivi pe acest proiect. Nu cred că părerea politicienilor este relevantă în acest subiect. Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD pentru ca această ordonanță să nu fie adoptată. De asemenea, cred că și prim-ministrul și Guvernul său sunt profund atașați agendei cetățeanului și că vor răspunde exigențelor nevoii de democrație și legitimitate”, a declarat Alina Gorghiu.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Alinuta asta e proasta sau asa e ea, moldoveanca? Pai nu PDL (PNL) a impus legea asta in 2012? Nu PNL a reconfirmat-o la vot anul trecut? Acum ce mai vrea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.