Doi tineri au fost retinuti de politisti, fiind suspectaţi că au furat sute de componente metalice depozitate pentru lucrări de reabilitare la reţeaua de căi ferate administrată de compania naţională de transport feroviar.
Peste 300 de plăci metalice au fost descoperite la sediul unei firme din Bolintin Vale, care se ocupă de comercializarea de material feros, valoarea prejudiciului fiind de 91.000 de lei, potrivit g4media.ro.
Furtul a fost anunţat la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Giurgiu de către un angajat al Districtului Linii 2 Vadu Lat, care a reclamat că persoane necunoscute au sustras 370 de plăci metalice de prindere şi componente C.F.R., depozitate în vederea înlocuirii, în incinta districtului. Valoarea pieselor furate este de 91.000 de lei. În timpul anchetei, oamenii legii, au identificat 303 plăci metalice, dintre cele sustrase, în curtea unei societăţi comerciale profilată pe comercializarea fierului. Firma are sediul în localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.
Cetățeanul TV