Suceava: Doi tineri au dorit să devină studenţi folosind diplome false

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

O tânără de 24 de ani şi un bărbat de 30 de ani, din judeţul Botoşani, au încercat să se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative de la Universitatea „Ştefan cel Mare” folosind diplome de Bacalaureat.

Conform poliţiştilor, acestea „ridică suspiciuni rezonabile de fals”, potrivit stiripesurse.ro.

Miercuri, reprezentanţi ai Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative de la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava au depus o  sesizare la Biroul Universitar  din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava. Ei au reclamat că două dintre diplomele de Bacalaureat depuse de doi candidaţi la dosarele de admitere ridică suspiciuni rezonabile de fals.

Cei care au vrut sa fenteze legea, din Botoşani

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu. Diplomele au fost depuse de un tânăr de 30 de ani şi de o tânără de 24 de ani, din Botoşani.

„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată si uz de fals. Fapte prevăzute si pedepsite de art. 322 si 323 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de catre poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava sub coordonarea unităţii de parchet”, a declarat Ionuţ Epureanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.